Clinton şi-a inaugurat propria statuie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de kosovari au îndurat temperaturi de sub zero grade, în capitala Priştina, pentru a-i ura bun-venit fostului preşedinte american Bill Clinton, căruia autorităţile locale au decis să-i ridice o statuie.

Monumentul, în onoarea fostului preşedinte american, a fost instalat, unde în altă parte decât pe bulevardul Bill Clinton, una dintre cele mai importante artere ale capitalei statului Kosovo.

Statuia este înaltă de aproximativ cinci metri, cântăreşte o tonă şi este suflată cu aur. Statuia îl prezintă pe Bill Clinton cu mâna stângă ridicată, în timp ce în dreapta poartă o carte pe care se poate citi numele fostului lider american şi data de 24 martie 1999, când NATO a început bombardamentele împotriva regimului Miloşevici.

Datorită acelei decizii, Clinton este considerat un erou „naţional“. „Nu mi-am închipuit niciodată că, undeva, cineva se va gândi să realizeze o statuie atât de mare care să mă reprezinte“, a declarat fostul lider de la Casa Albă.

Bill Clinton a ţinut un discurs în faţa Parlamentului kosovar, cerându-le legiuitorilor să uite violenţele din trecut.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite