Cercetătoarea Emilia Moroşan va fi premiată astăzi de Barack Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilia Moroşan va fi premiată de Obama
Emilia Moroşan va fi premiată de Obama

Cercetătoarea româncă Emilia Moroşan va fi premiată luni de preşedintele american Barack Obama  cu distincţia PECASE, pentru debutul în cariera ştiinţifică.

În vârstă de 34 de ani, Emilia Moroşan  este profesor-asistent de chimie, fizică şi astronomie la Universitatea americană Rice, din Texas.

Originară din Suceava, cercetătoarea româncă care locuieşte de 10 ani în SUA se numără printre cei 85 de oameni de ştiinţă care vor primi această distincţie, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Washington DC.

Premiul este una dintre cele mai importante distincţii acordate de Guvernul SUA cercetătorilor aflaţi la început de drum în cariera lor şi a fost inaugurat de preşedintele Bill Clinton, în anul 1996.

Câştigătorii sunt desemnaţi de 10 departamente şi agenţii federale şi se aşteaptă să aducă importante contribuţii la economia SUA. De obicei, distincţiile sunt însoţite şi de fonduri de cercetare pentru o perioadă de până la cinci ani.

Citeşte şi:

Iaşi: Românca premiată de Barack Obama a fost un student model: „Trecea totul prin filtrul minţii“

"Sunt foarte încântată! Bineînţeles, recunoaşterea aceasta este un lucru uimitor, dar partea cea mai bună e că voi primi mai multe fonduri şi voi putea angaja mai multe persoane care să facă această muncă minunată”, declara în noiembrie Emilia Moroşan, imediat după anunţul oficial al Casei Albe privind premierea.

Ea a fost nominalizată de Biroul de Cercetare Strategică din cadul Forţelor Aeriene, instituţie care i-a şi finanţat programele de cercetare.

Emilia Moroşan este absolventă a Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza” din Iaşi. A plecat în SUA pentru un doctorat, în urmă cu zece ani. În acel moment preda fizica la un liceu. După şapte ani de studiu în SUA, românca a devenit profesoară la Universitatea Rice din Texas, în 2007. În laboratorul ei de la Universitatea Rice lucrează mai mulţi studenţi.

Totodată, Emilia Moroşan este mama unui băieţel în vârstă de 10 luni.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite