Barack Obama creează 5.000 de locuri de muncă prin investiţii în energia solară
0Barack Obama a anunţat sâmbătă că două companii producatoare de energie solară vor primi aproape două miliarde de dolari pentru a construi noi centrale în Statele Unite.
Potrivit BBC, acestea vor crea aproximativ 5000 de locuri de muncă, în condiţiile în care SUA a raportat că luna trecută peste 125.000 de persoane şi-au pierdut locul de muncă.
"Vom continua să luptăm agresiv pentru a ne asigura că slujbele şi industriile viitorului prind rădăcini aici în America", a declarat Obama într-o adresare radio.
Una dintre companii, Abengoa Solar, s-a angajat să construiască una dintre cele mai mari centrale solare din lume în Arizona.
Proiectele vor crea peste 3500 de slujbe în construcţii pentru ridicarea centralelor şi peste 1500 de locuri de muncă permanente.
"Adevărul este că asemenea măsuri nu pot înlocui slujbele pierdute peste noapte" a admis Obama, potrivit sursei citate.