FOTO Barack Obama a fost ţinta abuzurilor rasiste în copilărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barack Obama ar fi fost victima unor abuzuri rasiste în copilărie şi ar fi asistat la bătăile pe care mama sa le primea de la tatăl lui vitreg, potrivit unei noi cărţi despre viaţa preşedintelui american.

Mama liderului de la Casa Albă, Ann Dunham, a murit la vârsta de 52 de ani, în 1995, înainte ca fiul ei să se implice în cariera politica. La 18 ani, ea s-a măritat cu africanul Barack Hussein Obama Snr. Era deja însărcinată cu cel care avea să devină primul preşedinte de culoare al Statelor Unite. Ulterior, însă, a divorţat şi s-a recăsătorit cu indonezianul Lolo Soetoro. Barack Obama a trăit în Indonezia de la vârsta de şase ani, până când, la zece ani, s-a mutat în Hawaii, unde a trăi alături de bunicii săi, relatează Daily Telegraph.

În cartea "Povestea nespusă a mamei lui Barack Obama", Elizabeth Bryant, o americană ce a trăit în Indonezia, povesteşte episodul în care actualul preşedinte american, pe atunci cunoscut sub numele de Barry Soetoro, a fost ţinta unui abuz rasial. În timp ce se plimba cu Barack Obama şi cu mama lui, câţiva copii indonezieni au început să arunce cu pietre în direcţia lui Obama şi să strige "epitete rasiste".



Un alt incident este relatat de un bărbat indonezian pe numele lui Saman. El susţine că a auzit când Soetoro i-ar fi strigat mamei lui Obama: "Te-am avertizat de nenumărate ori. De ce continui să faci asta?". După acest incident, Ann Dunham şi-a făcut apariţia cu nasul însângerat şi cu un prosop pe care îl presa pe faţă.

Autorul cărţii, Janny Scott, a vorbit cu două persoane care susţin că doamna Dunham obişnuia să folosească "pedeapsa corporală". Johnston a lucrat cu ea în anii '90 şi a povestit: "Vorbea despre disciplinarea lui Barry, inclusiv prin bătaie". Preşedintele Obama a negat aceste afirmaţii, spunând că mama lui nu a recurs niciodată la disciplina fizică.

Într-un interviu acordat autorului cărţii, liderul de la Casa Albă a spus despre mama sa că "era vioaie, stăruitoare, capabilă să-şi revină după eşecuri şi îşi asigura copiii că sunt iubiţi. Dar în ciuda acestor trăsături, nu era o persoană organizată. Dacă nu ar fi fost bunicii mei, care să ne ofere mie şi surorii sprijin financiar, mama ar fi trebuit să ia alte decizii. Şi cred că, uneori, avea impresia că totul se va rezolva de la sine şi că va fi bine. Dar în realitate, dacă nu era bunica, să ne ofere acea stabilitate, vieţile noastre ar fi fost mult mai haotice decât au fost", a mărturisit Barack Obama.

image
image
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite