Eroul ucrainean Bandera, ex-colaborator nazist - Revista presei internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internaţională de astăzi scrie despre colaboratorul ex-nazist Stepan Bandera, transferul lui Maxi Lopez la Catania sau plecarea lui Daigo Kobayashi la Salonic. Printre alte subiecte, Ashley Cole a rămas fără permis de conducere, iar fiica lui Al Mahmud-Mabhuh vrea să intenteze proces Mossadului.

Eroul ucrainean Bandera, ex-colaborator nazist. Centrul Simon Wiesenthal, influentă organizaţie evreiească, a denunţat atribuirea postumă a titlului de Erou al Ucrainei lui Stepan Bandera, calificându-l pe acesta drept colaboraţionist nazist, responsabil de masacrarea a mii de evrei în timpul războiului din 1939-1945, informează The Washington Post. Într-o scrisoare adresată Ambasadei ucrainene în SUA, Centrul îşi exprimă "repulsia cea mai profundă faţă de omagiile aduse lui Bandera care a cooperat cu naziştii în primele etape ale Celui de-al Doilea Război Mondial şi ai cărui adepţi sunt implicaţi în masacrarea a mii de evrei şi persoane de alte origini etnice".

Maxi Lopez s-a transferat la Catania. Atacantul argentinian Maxi Lopez s-a transferat la echipa italiană Catania, gruparea siciliană anunţând că jucătorul este bun de joc imediat, fiind primit certificatul de transfer al fostului component al echipei FC Barcelona, potrivit The Canadian Press.

Japonezul Daigo Kobayashi, de la Stabaek la Salonic. Mijlocaşul japonez Daigo Kobayashi a părăsit echipa norvegiană de fotbal Stabaek pentru un transfer până în vara lui 2011 la formaţia greacă Iraklis Salonic, a anunţat clubul elen de primă divizie, notează AFP.

Ashley Cole, fără carnet 4 luni, după 160 km/h cu un Lamborghini. Fotbalistul Ashley Cole, de la echipa engleză Chelsea, şi-a pierdut carnetul de conducere pentru 4 luni, după ce a fost prins de poliţie conducând cu 160 km/oră într-o zonă în care limita de viteză este de 80 km/h. Cole a declarat că a apăsat pe acceleraţie pentru a scăpa de fotoreporterii care îl urmăreau, relatează BBC.

Ministru israelian, suspectat că i-ar fi introdus în EAU pe asasinii unui lider al Hamas. Fiica lui Al Mahmud-Mabhuh, liderul Hamas ucis în 20 ianuarie în Dubai, şi-a exprimat intenţia - sâmbătă, într-un interviu acordat canalului de televiziune Al Jazira - de a intenta un proces penal conducerii Mossad, relatează agenţia de presă Cursorinfo. Ea a spus că familia sa a angajat un avocat care se informează deja de procedura depunerii unei plângeri împotriva unor înalţi responsabili ai Mossad într-un tribunal din Marea Britanie, scrie Publico.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite