ANALIZĂ Victoria lui Hillary Clinton la numărul de voturi relansează dezbaterile asupra sistemului electoral american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Înfrângerea democratei Hillary Clinton în faţa populistului Donald Trump este cu atât mai amară pentru susţinătorii ei, cu cât ea a câştigat la numărul de voturi, dar nu şi la numărul electorilor, ceea ce a relansat dezbaterea asupra necesităţii unei reforme a sistemului electoral din Statele Unite, comentează AFP.

Fostul secretar de Stat a pierdut alegerile prezidenţiale, ale căror rezultate sunt contabilizate stat cu stat, dar la nivel naţional Hillary Clinton a obţinut până în prezent cu 400.000 de voturi mai mult decât adversarul său, potrivit rezultatelor provizorii publicate de presa americană.

O picătură de apă la scara celor 130 de milioane de buletine de vot introduse în urne, dar care îi permite să se mândrească că a fost preferată de mai mulţi alegători. Circa 60,4 milioane de americani au ales-o, faţă de 60 de milioane care l-au preferat pe Donald Trump.

Într-un sufragiu direct, fosta Primă Doamnă ar fi fost aleasă deci la Casa Albă (48% faţă de 47%).

Dar în Statele Unite, numărul electorilor - atribuit în fiecare din cele 50 de state şi al căror număr variază în funcţie de populaţie - determină victoria finală. Astfel, California, statul cel mai populat, asigură 55 de electori învingătorului.

În virtutea acestui fapt, Donald Trump a terminat învingător cursa, cu 290 de electori, faţă de  228 pentru Hillary Clinton. Ar fi fost necesare 270 de mandate, adică majoritatea celor 538 puse în joc pentru a accede la Biroul Oval.

Democratic?

„Aceasta pune o problemă: în ce măsură sistemul nostru este democratic?“, se întreabă Robert Schapiro, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Columbia din New York. Dacă regula „o persoană = un vot“ este un pilon al democraţiei, sufragiul indirect într-un tur modifică datele, potrivit acestuia.

Acest sistem „slăbeşte principiul egalităţii politice“, a declarat sâmbătă la CNN şi Douglas McAdam, profesor de sociologie la Universitatea Stanford.

„Într-un sistem de electori, fiecare vot nu cântăreşte mai mult decât altele. Voturile în statele -cheie, care sunt şase şi decid alegerile, contează clar mai mult decât voturile în statele favorabile democraţilor sau republicanilor“, explică sociologul.

Denunţând această situaţie, o petiţie lansată pe site-ul Change.org - şi semnată până sâmbătă de circa 3,5 milioane de persoane - cere Colegiului electorilor care se va reuni la 19 decembrie să aleagă ca preşedinte nu pe Trump, ci pe Clinton.

Din punct de vedere tehnic aceasta ar fi posibil, dar în realitate respectiva cerere are puţine şanse de câştig, pentru că electorii sunt aleşi cu grijă de către partidele cărora le rămân loiali. Votul lor este o simplă formalitate.

Electorii ar putea să o aleagă pe Clinton cu riscul de a plăti „o mică amendă“, estimează iniţiatorii petiţiei, care îl consideră pe Trump „inapt să guverneze“.

Donald Trump a denunţat el însuşi de mai multe ori în timpul campaniei un sistem „trucat“ şi a ameninţat că nu va recunoaşte rezultatele alegerilor.

Dar după victorie, el nu a mai criticat scrutinul. Nici Hillary Clinton nu l-a contestat şi şi-a recunoscut înfrângerea, în pofida criticilor exprimate de susţinătorii ei.

Modificarea Constituţiei

O revizuire a Colegiului Electoral ar impune modificarea Constituţiei, ceea ce ar constitui o sarcină delicată, potrivit lui Schapiro.

Susţinătorii electorilor afirmă că dacă alegerea s-ar dovedi strânsă în mai multe state, o nouă numărare a voturilor ar deveni un coşmar.

George W.Bush s-a impus în 2000 în faţa lui Al Gore fără să câştige majoritatea voturilor: 48,4% pentru democrat, 47,9% pentru fostul preşedintele american şi a doua numărare a voturilor în Florida durase mai multe zile.

Dar pentru McAdam, această a doua numărare ar trebui să fie posibilă „ţinând seama de tehnologiile actuale“.

Fără a modifica Constituţia, statele ar putea adopta la nivelul lor legi pentru a-şi atribui electorii candidatului care a obţinut cele mai multe sufragii la nivel naţional. Dar acest gen de iniţiativă nu a dus la niciun rezultat până în prezent.

Rob Richie, directorul organizaţiei FairVote, care pledează pentru reformarea sistemului electoral din Statele Unite, propune revizuirea hărţii electorale sau a scrutinului. El sugerează de asemenea scăderea vârstei de participare la vot la 17 ani, într-o ţară unde rata participării este slabă. Numai 56,9% dintre americani au votat marţi, notează AFP.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite