Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Siria: 50 de oameni ucişi în bombardamentele de luni din oraşul Homs

6 februarie 2012, 14:26 |  Autor:  | 

Cuvinte cheie: siria, homs, masacru,

Sirieni răniţi în bombardamentele din Homs

Sirieni răniţi în bombardamentele din Homs

 

Forţele de securitate siriene au continuat luni asediul oraşului Homs, iar bombardamentele au ucis cel puţin 50 de oameni, potrivit principalului grup de opoziţie, Consiliul Naţional Sirian, citat de "The Guardian". Potrivit activiştilor, forţele regimul Assad folosesc lansatoare de rachete.

"Cei mai mulţi dintre cei 50 de oameni ucişi sunt civili. Regimul se comportă de parcă ar fi obţinut imunitate din partea comunităţii internaţionale şi mână liberă să folosească violenţa împotriva poporului", a declarat Catherine al-Talli, membră CNS, pentru Reuters.
În weekend, rezoluţia ONU care cerea preşedintelui sirian Bashar al-Assad să demisioneze a fost blocată de Rusia şi de China.

Atacurile de luni au fost cele mai violente înregistrate în acest oraş, ce constituie deja un centru de rezistenţă, după cele 11 luni de proteste. Un spital improvizat a fost una dintre ţintele lovite în bombardamentele de luni. "Vor să scoată din oraş Armata Liberă Siriană (n.r. defectorii din armata siriană). Rachetele cad la interval de câteva secunde asupra aceleiaşi ţinte", povesteşte Hussein Nader, localnic din Homs.

Informaţiile despre folosirea de lansatoare de rachete multiple nu pot fi verificate din surse independente, scrie "The Guardian", dar imaginile difuzate pe televiziunile arabe arată exploziile şi fumul care se ridică în urma distrugerii unor clădiri.

Ministrul rus de Externe: o reacţie isterică a Occidentului

Lumea occidentală acuză mai direct sau mai voalat Rusia că a încurajat continuarea şi chiar acutizarea violenţelor din Siria. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a denunţat luni reacţia "indecentă şi isterică" a Occidentului după ce Rusia şi China şi-au exprimat dreptul de veto în privinţa rezoluţiei ONU care condamnă represiunea din Siria.

"Unele voci din Occident care reacţionează la votul din cadrul ONU sunt indecente şi aproape isterice", a declarat Lavrov.

Duminică, mai mulţi diplomaţi şi experţi occidentali au apreciat că dublul veto rus şi chinez faţă de o rezoluţie referitoare la Siria în Consiliul de Securitate al ONU l-a încurajat pe preşedintele Bashar al-Assad să continue reprimarea feroce a opozanţilor sirieni.

"Un proverb afirmă că cel care se supără are rareori dreptate. Declaraţiile isterice au ca scop să disimuleze ceea ce se întâmplă, respectiv faptul că există mai multe surse de violenţă în Siria", a continuat el.

MAE îi sfătuieşte pe români să evite deplasările în Siria

Ministerul de Externe român a recomandat cetăţenilor români să evite călătoriile în această ţară, iar pe cei care se află deja în acolo i-a sfătuit să părăsească teritoriul sirian cât mai curând.

„Ministerul Afacerilor Externe solicită cetăţenilor români prezenţi pe teritoriul Siriei să contacteze Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-şi înregistra prezenţa şi transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român", mai precizează MAE, în comunicatul de presă remis luni pe adresa redacţiei.


VIDEO: atac cu rachete asupra oraşului Homs


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Siria: cruzime de ambele părţi

    În timp ce soldaţii lui Assad folosesc scuturi umane pentru tancuri, apar informaţii că unii re ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole