Cel mai sexy senior de pe planetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui sondaj al Movies.com, Sean Connery e cel mai sexy bărbat la categoria peste 60 de ani Nu este prima oară când starul se bucură de apreciere pentru puterea sa de seducţie,

Potrivit unui sondaj al Movies.com, Sean Connery e cel mai sexy bărbat la categoria peste 60 de ani

Nu este prima oară când starul se bucură de apreciere pentru puterea sa de seducţie, care - paradoxal - a crescut odată cu vârsta.

În 1989, revista "People" l-a desemnat cel mai sexy bărbat în viaţă. În 1995, revista "Empire" l-a numit "unul din cei mai sexy 100 de oameni din istorie", iar în 1999 tot "People" i-a acordat titlul mult râvnit de "Cel mai sexy om al secolului".

Sean Connery, bine-cunoscut mai ales pentru rolul său de agent 007, a fost de asemenea desemnat cel mai stilat bărbat din ultimii 50 de ani într-un clasament realizat de revista GQ. În această listă, starul este urmat de personalităţi de clasă, cum ar fi Jack Nicholson, Paul Newman, Robert Redford şi, nu în ultimul rând, ex-preşedintele defunct John F. Kennedy.

Pentru stabilirea topului au votat femeile, în ochii cărora Connery reprezintă simbolul bărbatului elegant, ingenios, şarmant. Cu toate că a cucerit faima mondială şi publicul feminin, starul nu a renunţat niciodată la soţia sa, Micheline (Roquebrune) Connery, alături de care trăieşte din 1975.

Născut la 25 august 1930, Sean este originar din Edinburgh, Scoţia. Tatăl său era un catolic irlandez, iar mama, protestantă. Părinţii i-au pus numele Thomas, dar ulterior el şi-a spus Sean, pentru că avea un bun prieten irlandez pe nume Seamus.

În tinereţe, abia locul III la Mr. Univers

A trecut prin multe până a ajuns actor. Prima sa slujbă a fost de lăptar la Cooperativa St. Cuthbert. Apoi s-a înrolat la Marină. Din motive medicale, a trebuit să renunţe la cariera pe mare. S-a întors la Cooperativă, unde a făcut mai multe munci, de la conducător de camion la lucrător la fermă. A devenit apoi model la Edinburgh College of Art.

Sub numele de Thom Connery, a participat la ediţia din 1953 a concursului Mr. Univers, unde a obţinut locul trei. A hotărât să-şi încerce norocul şi în actorie. Primul film în care a apărut a fost producţia londoneză "South Pacific", în 1951.

A apărut în câteva roluri minore apoi, începând cu "Lilacs in the Springs", în 1954. Din tinereţe, a fost un simpatizant al Partidului Naţional Scoţian, manifestându-se în mai multe rânduri pentru independenţa Scoţiei.

Excelenţă şi pe ecran

Primul său rol important a fost în filmul "Another Time, Another Place" (din 1959), în care a avut-o ca parteneră pe Lana Turner. Dupa câţiva ani de succese, Connery a fost distribuit în rolul Bond în "Dr. No" (1962).

A fost din nou Bond în filmul "Goldfinger" (1964), moment de la care atât Connery, cât si agentul 007 au devenit un succes la box-office şi curând a fost urmat de un alt film din aceeaşi serie,"Thunderball" (1965). A încercat să dovedească publicului şi criticilor că putea juca şi alte genuri, nu doar James Bond, apărând în "Woman of Straw" (1964), ca emigrant în filmul lui Hitchcock, "Marnie" (1964) şi poet lunatic din Greenwich Village în "A Fine Madness" (1966).

Sean a cîştigat un premiu Oscar în 1987 şi un Glob de Aur în 1988 pentru cel mai bun actor în rol secundar din "The Untouchables", în 1987 a câştigat un premiu al academiei britanice pentru cel mai bun actor cu "The Name of the Rose" (1986) şi în 1999 premiul pentru cel mai bun actor la alegerea publicului din partea European Film Academy.

Ultimele sale apariţii au fost "James Bond 007: From Russia whith Love" (2005) şi "Sir Billi the Vet" (2006).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite