Azi se schimbă garda la Kremlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dmitri Medvedev se mută în Palatul Ţarilor, Vladimir Putin, la Casa Albă, iar ruşii vor benchetui trei zile, în cinstea ineditului tandem Ruşii vor petrece trei zile şi trei nopţi în

Dmitri Medvedev se mută în Palatul Ţarilor, Vladimir Putin, la Casa Albă, iar ruşii vor benchetui trei zile, în cinstea ineditului tandem

Ruşii vor petrece trei zile şi trei nopţi în cinstea noului ţar de la Kremlin. Ceremoniile de predare-preluare a puterii vor începe astăzi, la prânz, cu depunerea jurământului de către preşedintele ales, Dmitri Medvedev, vor continua cu validarea cabinetului Putin de către parlament şi se vor încheia, la 9 mai, cu o paradă militară de amploare, demnă de epoca sovietică, desfăşurată în Piaţa Roşie.

Pentru acest eveniment au fost mobilizate avioane care să împiedice precipitaţiile prognozate pentru astăzi. La ceremonia de învestire a lui Dmitri Medvedev în funcţia de preşedinte sunt aşteptaţi sute de invitaţi de onoare, printre care politicieni, diplomaţi sau directori ai trusturilor de presă. Ruta convoiului lui Medvedev, de la Casa Albă la Kremlin, va fi transmisă în direct.

Potrivit Interfax, două camere mobile au fost amplasate pe macaralele din apropierea Kremlinului, pentru a putea filma apropierea convoiului prezidenţial. Numirea lui Medvedev în funcţia de preşedinte va fi anunţată de preşedintele Curţii Constituţionale, Valeri Zorkin. Ceremonia se va încheia cu imnul naţional, cu un discurs rostit de noul preşedinte şi cu salve de tun. Va fi oficiată şi o slujbă religioasă, în prezenţa patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Aleksei al II-lea.

Structura şi componenţa noului guvern rus, condus de Vladimir Putin, vor fi validate, mâine, de Dumă. În viitorul executiv de la Moscova se vor regăsi cei mai mulţi miniştri actuali.

Guvern cu puteri sporite

Cabinetul va avea 11 prim-vicepremieri, faţă de cinci, câţi au existat până acum, nefiind încă limpede cine va coordona serviciile secrete. Presa rusă scrie că transferarea serviciilor secrete în subordinea guvernului semnifică de fapt trecerea centrului puterii de la Kremlin la Casa Albă. Astfel, Putin va concentra în guvern toate prerogativele puterii şi pârghiile de control asupra principalelor structuri şi ministere, de la guvernatori până la serviciile secrete.

Singurul obiect pe care Vladimir Putin îl va păstra din cei opt ani petrecuţi la Kremlin este un stilou. Publicaţia "Argumentî i Faktî" se întreabă despre ce stilou este vorba şi presupune că este cel pe care fostul preşedinte Boris Elţîn i l-a dat când l-a desemnat succesor, la sfârşitul anului 1999.

Putin, scutit de activităţile de rutină

În noua sa funcţie de prim-ministru, Vladimir Putin va fi scutit de numeroase activităţi de rutină, cu care s-au ocupat predecesorii săi, întrucât 500 din cele 3.000 de obligaţii ce reveneau până acum direct guvernului vor trece în responsabilitatea nemijlocită a anumitor departamente. Potrivit cotidianului economic "Vedomosti", un proiect de lege în acest sens a fost depus deja în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) de doi deputaţi din partea Rusiei Unite (pro-Kremlin). Cotidianul "Kommersant" scrie că Putin nu va mai răspunde pentru ceea ce se întâmplă în ţară.

Prim-ministrul are imunitate

"În guvernul după modelul Putin, premierul îşi rezervă dreptul de a trasa sarcini şi a cere ca acestea să fie executate, iar tot restul trece în responsabilitatea directă a subordonaţilor săi", relevă publicaţia citată. În calitate de premier, Putin nu va mai fi obligat să-şi pună semnătura pe toate documentele guvernului, deci responsabilitatea lui se diminuează semnificativ.

Atribuţiile premierului şi ale preşedintelui

Şeful statului este comandantul suprem al armatei (însărcinat cu gestionarea arsenalului nuclear al Rusiei), stabileşte direcţiile politicii interne şi politicii externe, garantează respectarea Constituţiei şi a drepturilor cetăţenilor, este apărător al suveranităţii Rusiei. Premierul răspunde direct în faţa preşedintelui, care îl numeşte sau îl destituie pe acesta ca şi pe alţi miniştri federali, care trebuie confirmaţi în funcţie de parlament. Toate serviciile secrete ruse raportează direct peşedintelui.

Ministrul de externe, cel al apărării, de interne, ministrul pentru situaţii de urgenţă şi cel al justiţiei se subordonează direct preşedintelui, care controlează şi administraţia prezidenţială de la Kremlin. Tot acesta are dreptul de a conduce reuniunile Cabinetului, dar în general lasă această atribuţie premierului. În schimb, controlează şi numeşte membrii Consiliului de securitate, care supraveghează politicile de apărare şi de securitate.

Premierul conduce Cabinetul de Miniştri şi preia atribuţiile preşedintelui dacă acesta nu şi le poate îndeplini. Miniştrii care deţin portofolii civile (Educaţie sau Sănătate) i se subordonează direct. Prim-ministrul implementează politicile interne şi externe, decrete prezidenţiale, legi şi acorduri internaţionale, coordonează politicile fiscale, economice şi administrează proprietăţile federale. Tot el stabileşte preţul gazului, electricităţii şi transportului local, controlează politicile sociale, ale muncii şi ale familiei.

Kremlinul şi Casa Albă, simbolurile puterii în Rusia

Noul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, se instalează la Kremlin, locul de unde este exercitată puterea în Rusia încă din epoca ţarilor, iar predecesorul său, Vladimir Putin, se va muta la Casa Albă, un edificiu sovietic impozant, sediul Guvernului de la Moscova.

Situate pe cele două maluri ale râului Moskova, aceste locuri simbolice ale puterii ruseşti nu au acelaşi grad de somptuozitate, Kremlinul fiind recunoscut pentru cupolele sale aurite din spatele zidurilor roşii. Cu ornamentele sale aurite, Marele Palat al Kremlinului, unde Vladimir Putin a oferit dineuri cu ocazii speciale, a fost restaurat la sfârşitul anilor "90 la ordinul preşedintelui Boris Elţîn, pentru suma de 335 milioane de dolari. Detestat de Petru cel Mare, care îşi va transfera curtea la Sankt-Petersburg după un complot împotriva lui organizat între aceşti pereţi, dar foarte apreciat de Stalin, Kremlinul inspiră atât admiraţie, cât şi teamă.

Casa Albă, nume familiar dat de locuitorii Moscovei acestei construcţii tipic sovietice din anii "70, este un vast imobil mai mult gri decât alb. Acesta este construit pe baza unui U inversat cu şapte etaje, peste care tronează un bloc de 11 etaje din marmură albă.

În pofida vârstei sale relativ tinere, Casa Albă are un trecut violent. În 1993, preşedintele Boris Elţîn a ordonat asaltul împotriva conservatorilor din parlament, care se refugiaseră aici. Ziua s-a soldat cu un bilanţ de 150 de morţi. Sediul parlamentului devenit sediul guvernului după asalt, Casa Albă nu are aceeaşi valoare simbolică precum Kremlinul.

Situată pe unul dintre malurile râului Moskova, imobilul este retras faţă de centru în raport cu Piaţa Roşie, simbolicul "punct zero al Rusiei", situată în faţa Kremlinului. Dar, în momentul în care atotputernicul fost preşedinte Putin se va instala aici, Casa Albă riscă să capete mai multă importanţă simbolică în calitate de centru de putere, chiar să se impună în faţa Kremlinului.

Provocările care îl aşteaptă pe noul preşedinte

Noul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, va trebui să găsească soluţii pentru un teanc de dosare diplomatice dificile. Diplomaţii şi analiştii sunt de acord asupra unui aspect: că el va respecta în general politicile ferm formulate de predecesorul său, Vladimir Putin, care, pe de o parte, s-au dovedit populare pe plan intern, dar care, pe de altă parte, au alarmat Occidentul.

Juncker: Medvedev reprezintă inovaţia în continuitate

În spatele uşilor închise, Medvedev, în vârstă de 42 de ani, a arătat un crâmpei din ceea ce se profilează în viitor, a declarat premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker, unul dintre puţinii lideri străini care s-a întâlnit cu Medvedev mai pe îndelete de când acesta din urmă a fost ales preşedinte.
"Este inteligent, stăpâneşte foarte bine subiectele şi are un simţ dezvoltat al umorului", afirmă Juncker într-un comentariu scris pentru Reuters, în care vorbeşte despre întâlnirea pe care a avut-o luna trecută la Kremlin.

Juncker, care a avut ocazia să-l audă în particular pe Medvedev elaborându-şi ideile, nu crede că va fi o ruptură faţă de actuala politică a Kremlinului, dar spune că Medvedev vrea să plaseze relaţia cu Europa pe o cale nouă. "El reprezintă inovaţia în continuitate", apreciază premierul luxemburghez.

Dosarele arzătoare

Printre provocările care îl aşteaptă pe Medvedev se numără propunerile referitoare la scutul american antirachetă, extinderea NATO, presiunile separatiste, disputa energetică şi pericolul de a intra în conflict deschis cu vecini precum Georgia. Tuturor acestor probleme trebuie să le facă faţă în aşa fel, încât să nu pară slab în ochii celor de acasă.

Primele vizite în străinătate: China şi Kazahstan

Medvedev a anunţat că o vizită în Kazahstan şi apoi una în China vor fi primele sale deplasări externe după ce va fi învestit. Este un gest cu semnificaţii, subliniază Fiodor Lukianov, editor de politică externă la revista Russia. "Poate după cinci sau şapte ani, Rusia va trebui să răspundă unei întrebări importante - cum să ţină pasul pe plan politic cu China?

Din punct de vedere economic, este foarte clar, suntem cu mult în urma ei", adaugă Lukianov. Expertul nu anticipează schimbări substanţiale dincolo de o atitudine pozitivă faţă de Statele Unite şi Europa. "Cum politica promovată de Putin este atât de populară, orice politician, în orice ţară, ar fi nebun să o schimbe", conchide Lukianov.

Provocările interne

Nevoia menţinerii stabilităţii în perspectiva anului electoral 2008 a dus la crearea unui pact tacit între elitele politice şi societate, însă încep să apară tot mai multe semne indirecte ale provocărilor (în special de natură socio-economică) cu care se va confrunta succesorul lui Putin, Dmitri Medvedev, se arată într-un raport privind situaţia din Rusia la nivelul anului 2007. Una dintre ele este inflaţia. În a doua jumătate a anului trecut, preţurile la alimentele de bază au crescut şi cu 100% la anumite categorii de alimente, iar discrepanţa dintre datele oficiale - care plasează inflaţia în jurul valorii de 8-9% şi majorările mult mai mari de preţuri resimţite direct de consumatori tind să erodeze încrederea publicului în instituţiile statului.

O altă provocare majoră va fi demararea unei serii întregi de reforme nepopulare amânate de Putin, dar foarte necesare în sectorul utilităţilor publice (în special prin liberalizarea preţului gazului pe piaţa internă) sau în sistemul de pensii.

Cât priveşte tendinţele din economie, accentul se va pune, în continuare, tot pe energie, companiile ruseşti urmând a primi sprijin din partea statului pentru a se extinde tot mai mult pe piaţa europeană. În bună tradiţie rusească, cercurile politice apropiate lui Medvedev vor avea parte, probabil, de un tratament preferenţial, fiind de aşteptat ca nume precum Anatoli Ciubais sau Roman Abramovici să se regăsească în unele poziţii importante, mai notează autorii raportului.

Ruşii vor un lider pacificator

În planul politicii externe, ruşii aşteaptă de la noul preşedinte ales să poată stabili relaţii de prietenie cu toate statele şi să nu admită apariţia unor relaţii conflictuale între Rusia şi alte state, în special cele din spaţiul ex-sovietic, relevă rezultatele unui sondaj publicat de cotidianul rus "Vedomosti".

O tendinţă se reliefează clar: ruşii se pronunţă în general pentru consolidarea poziţiei Rusiei, pentru creşterea independenţei ei pe plan extern, însă fără a reedita un nou război rece.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite