Încă o gafă a lui Sarkozy: promite că face cinste şi pleacă fără să plătească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Preşedintele puterii de cumpărare" ştie cum să îşi reducă cheltuielile. Comandă, consumă şi pleacă fără să plătească.

Liderul de la Elysee a vrut să le facă cinste prietenilor într-o zonă rurală a Franţei. Sarkozy s-a aflat săptămâna trecută în campanie electorală în Villetelle, un orăşel din regiunea Creuse (centrul Franţei). A intrat în cârciuma orăşelului, a strigat "Dau eu rândul ăsta" şi a comandat şase cafele, în valoare totală de şase euro şi 60 de cenţi. I-a spus patronului barului că "este o zonă minunată, am vrea să ne mutăm aici". I-a explicat patronului că i-a făcut viaţa mai uşoară pentru că a redus TVA până la 5,5%. Apoi...a ieşit pur şi simplu fără să mai achite nota.

"Asta arată, din contră, că domnul Sarkozy nu e un om din popor", a apreciat în urma lui un localnic.

Presa britanică nu scapă nici ea prilejul să-l "înţepe" pe liderul francez. "Daily Mail" este de părere că Sarkozy a încercat să îl copieze pe Barack Obama, care cumpără şi plăteşte produse de fast-food pentru oamenii pe care îi întâlneşte în vizitele din ţară. Dar Obama chiar plăteşte. "Premierul britanic David Cameron este de asemenea foarte conştiincios să achite nota când cumpără mâncare sau băutură pentru colegi", mai remarcă ziarul britanic. O sursă din Palatul Elysee a indicat că "eroarea" lui Sarkozy va fi corectată şi nota va fi plătită.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite