Fost spion rus prins în SUA, consilier în industria petrolieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre spionii ruşi prinşi în SUA şi daţi la schimb în luna iulie 2010, Natalia Pereverzeva, a devenit consilier al preşedintelui Transneft, compania rusă care se ocupă de operarea conductelor petroliere.

Potrivit Kommersant, Pereverzeva era casnică atunci când locuia în Statele Unite.

Andrei Bezrukov, un alt agent implicat în cel mai mare schimb de spioni între Rusia şi Statele Unite de la sfârşitul Războiului Rece, a fost numit consilier al directorului companiei petroliere Rosneft, în octombrie.

Un alt spion rus, Ana Chapman, s-a aflat pe prima pagină a ziarelor de mai multe ori după ce a fost extrădată, în luna iulie. Ea a pozat în reviste pentru bărbaţi şi a devenit reprezentantă a unei bănci din Moscova. În prezent, ea este liderul Molodaia Gvardia, aripa de tineret a partidului Rusia Unită, al premierului Vladimir Putin.

Majoritatea agenţilor ruşi au fost însă discreţi de la schimbul din iulie ce a avut loc la Viena.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite