VIDEO UPDATE O aeronavă Tupolev a aterizat de urgenţă în Rusia: cel puţin doi morţi şi 56 de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toate cele trei motoare ale aeronavei au cedat
Toate cele trei motoare ale aeronavei au cedat

O aeronavă Tupolev Tu-154 a aterizat de urgenţă pe aeroportul Domodedovo din Moscova deoarece toate cele trei motoare au cedat, informează agenţia de presă Ria Novosti.

UPDATE: Un nou bilanţ al accidentului aviatic de pe aeroportul moscovit Domodedovo a fost făcut public de Ministerul rus al Sănătăţii. Potrivit acestuia, două persoane au decedat şi 56 au fost rănite. Bilanţul anterior vorbea de 40 de răniţi şi doi morţi.

UPDATE Numărul răniţilor a ajuns la 40. "Potrivit ultimelor informaţii, două persoane au decedat şi 40 au fost rănite", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului rus de Urgenţă, citat de Ria Novosti.

Potrivit unei surse din structura aeroportului moscovit Domodedovo, unde aeronava a aterizat, numărul celor răniţi şi trimişi la spitale se ridică la 50 de persoane.

O altă sursă din interiorul companiei aeriene a declarat pentru agenţia rusă de ştiri că o altă aeronavă este gata să preia pasagerii care nu au păţit nimic pentru a-i duce la destinaţie

UPDATE Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa.

Potrivit Agenţiei Federale de Transport Aerian, Rosaviatsia, la bordul avionului se aflau 155 de persoane, printre care şi şapte copii.  Aeronava aparţine Dagestan Airlines.

Avionul decolase de pe aeroportul Vnukovo din Moscova şi se îndrepta spre oraşul Makhachkala aflat în sudul Rusiei şi a fost serios avariat după ce a ieşit de pe pistă în timpul aterizării, a declarat un purtător de cuvânt al Rosaviatsia.

Preşedintele polonez Lech Kaczynski a decedat în aprilie în urma prăbuşirii, în apropiere de pădurea Katyn, în Rusia, a aeronavei prezidenţiale, tot un Tupolev-154.La bordul aeronavei se aflau înalţi demnitari polonezi.

Avionul Tupolev-154 al lui Kaczynski a fost fabricat în 1990, fiind folosit aproape fără întrerupere mai bine de două decenii.

În prezent, aeronavele Tupolev sunt folosite de 17 companii aeriene din afara Rusiei, precum şi de unele servicii militare aeriene non-ruse. Potrivit publicaţiei Daily Telegraph, care citează compania britanică de consultanţă în aviaţie Ascend, avioanele Tupolev Tu-154, de fabricaţie sovietică, înregistrează, în medie, un accident soldat cu victime la fiecare 431.200 de zboruri. Comparativ, aparatele de tip Boeing 737, cele mai bine vândute avioane de pasageri din lume, înregistrează un astfel de accident la 2,68 de milioane de zboruri.

Avionul Tu-154 a fost introdus  în circulaţie în 1972. Avionul a intrat în producţie limitată din 1998, iar în ianuarie 2010 principala companie aeriană a Rusiei, Aeroflot, a anunţat retragerea acestui tip de aeronavă din flota sa.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite