Scandalul torturii practicate de poliţia rusă ia amploare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţişti ruşi acuzaţi de tortură
Poliţişti ruşi acuzaţi de tortură

Scandalul torturii practicate de poliţia rusă a luat amploare, miercuri, odată cu arestarea unor poliţişti acuzaţi că ar fi omorât doi suspecţi şi cu mărturiile primarului unui oraş mare, care spune că a fost victima violenţelor în detenţie.

Tot mai multe cazuri de violenţă şi acte de tortură comise de forţele de ordine au fost date în vileag de la începutul lunii martie, după ce un om a murit în Tatarstan, violat cu o sticlă de şampanie într-un comisariat.

Comitetul rus de anchetă, care a anunţat marţi că iniţiază controale în toată ţara, a făcut publică arestarea a doi poliţişti în oraşul siberian Kemerovo, pentru că au supus torturii un deţinut până ce acesta a murit, vrând astfel să-l determine să recunoască mai multe crime.
"Bărbatul a decedat (în decembrie trecut) în urma rănilor, iar poliţiştii au vrut să-şi ascundă crima, abandonând corpul pe marginea unui drum", potrivit unui comunicat al comitetului.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că a arestat, în aceeaşi regiune, alţi doi poliţişti în cadrul unei anchete privind moartea unui om într-un comisariat în septembrie 2011.

Primarul oraşului Stavropol, torturat

Primarul oraşului rus Stavropol, aflat în arest preventiv pentru acte de corupţie, a declarat prin intermediul avocatului său că a fost torturat în detenţie, informează AFP.

În cadrul tribunalului din Stavropol, Inna Denissova, avocata primarului Igor Bestuji, a citit o scrisoare din partea clientului său în care acesta susţine că a fost torturat de agenţii care l-au arestat pe 2 februarie, find astfel constrâns să admită că a încercat să primească mită 50 de milioane de ruble (1,3 milioane de euro).

"M-au lovit la cap, la ceafă şi mi-au pus un sac de plastic pe cap. După aceea, m-au ameninţat cu electrocutarea şi chiar cu violul", afirmă primarul.

Bestuji susţine că agenţii au ameninţat şi că se vor lua de familia sa, iar primarul a acceptat astfel să semneze declaraţia de vinovăţie.

Presa rusă a publicat miercuri fragmente dintr-o carte scrisă de ministrul de interne al Tatarstanului, Asgat Safarov, care coordonează poliţia acestei republici ruse în care a izbucnit primul scandal privind torturile. Înaltul demnitar face apologia "cruzimii din Evul Mediu".

"Cruzimea Evului Mediu are o explicaţie logică: dacă nu putem pedepsi un asasin de mai multe ori, îi putem curma viaţa prin cele mai crude metode, pentru a da un exemplu", scrie ministrul în lucrarea sa, citată de Novaia Gazeta.

Ministrul rus de interne Raşid Nurgaliev le-a adresat miercuri oamenilor de cultură rugămintea să-i înveţe pe poliţişti "să identifice sublimul, să fie delicaţi şi sensibili", potrivit postului de televiziune Vesti.

Oficialul rus a cerut ajutorul reprezentanţilor cultelor şi oamenilor de cultură în educarea spirituală şi morală a angajaţilor din sistemul de interne, recunoscând, la o masă rotundă pe această temă, că "este nevoie de o nouă generaţie de poliţişti", rezistenţi în faţa ameninţărilor profesionale şi a riscului "de deformare".

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a făcut din reforma poliţiei, afectată de corupţie, o prioritate a mandatului său, supunându-i cu precădere pe angajaţii din acest sistem unei proceduri de verificare a competenţei. Dar măsurile nu au avut efectul scontat şi, potrivit unui sondaj al Centrului Levada, 75% dintre ruşi consideră că situaţia poliţiei nu s-a ameliorat, iar 14% sunt de părere că aceasta chiar s-a înrăutăţit.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite