Moscova se îneacă în fum - Toxicitatea din aer, mult peste limita normală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moscova este acoperită de o groasă perdea de fum, iar situaţia se agravează pe măsură ce timpul trece. Nivelul substanţelor toxice a depăşit de tre ori nivelul normal, potrivit BBC News. Populaţia poartă măşti, iar temperatura depăşeşte 40 de grade Celsius.

Potrivit unor experţi citaţi de BBC News, inhalarea de aer poluat are acelaşi efect precum consumul a câtorva pachete de ţigări pe zi.

Fumul cauzat de gravele incendii care au pârjolit Rusia au perturbat deja traficul aerian de pe două aeroporturi moscovite, Domodedovo şi Vnukovo, după ce vizibilitatea a fost redusă la 400, respectiv 300 de metri, potrivit BBC News

Pe drumuri, la 7 dimineaţa vizibilitatea era sub 500 de metri, la ora 11 s-a redus la 40-50 metri, anunţa postul de radio Ecoul Moscovei.

Potrivit oamenilor de ştiinţă fumul a ajuns deja în stratosferă, la o înălţime de circa 12 kilometri, potrivit postului de radio Ecoul Moscovei, care citează mai mulţi oameni de ştiinţă care au analizat fotografiile făcute din spaţiul cosmic de satelitul Terra al NASA.  În aceste condiţii, fumul se poate deplasa pe distanţe mari.

Autorittăţile ruse anunţau miercuri că pe o porţiune vastă aflată la sudul şi estul Moscovei sunt circa 600 de incendii de vegetaţie. Unul dintre incediile izbucnite în apropierea Capitalei amieninţă baza militară Alabinsk. Peste 1000 de pompieri şi două elicoptere încearcă că controleze răspândirea focului.
De la izbucnirea incendiilor, peste 2000 de case au fost distruse şi aproximativ 50 de persoane şi-au pierdut viaţa.
Incendiile au afectat şapte regiuni, Nizhny Novgorod, Ryazan şi Voronezh, fiind cele mai afectate. 

image
Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite