Miliardarul Prohorov a strâns semnăturile necesare pentru a candida la preşedinţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miliardarul rus Mihail Prohorov a strâns cele două milioane de semnături de susţinere care îi sunt necesare pentru a-şi înregistra candidatura la alegerile prezidenţiale din Rusia, care vor avea loc în martie.

„Susţinatorii mei au adunat peste două milioane de semnături. În următoarele zile le vor transmite Comisiei Electorale Centrale spre verificare", a spus Mihail Prohorov, citat de AFP.
Prohorov i-a calificat pe liderii partidelor de opoziţie reprezentate în parlament „agenţi ai Kremlinului, cu douăzeci de ani de experienţă".

„Ei i-au trădat pe alegătorii lor. Pretinzînd că sunt în opoziţie au primit voturile celor care au votat împotriva guvernului. Şi apoi le-au vândut puterii", scrie Prohorov în cotidianul rus „RBK Daily".

Preşedintele Dmitri Medvedev a propus reducerea numărului de semnături necesare înregistrării unui candidat la prezidenţiale de la două milioane la 300.000, dar măsura nu poate fi aplicată la actualul scrutin deoarece proiectul de lege în acest sens nu a fost adoptat încă de legislativ.
Până acum s-au înscris în cursa pentru Kremlin Vladimir Putin, comunistul Ghennadi Ziuganov şi ultranationalistul Vladimir Jironovski, precum şi liderul formaţiunii Rusia Justă , Serghei Mironov.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite