Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Dmitri Medvedev: "Nu mi-a plăcut niciodată ideologia Uniunii Sovietice"

25 februarie 2010, 15:00 |  Autor: Cristina Iana | 

Cuvinte cheie: Dmitri Medvedev, URSS,

Medvedev, Dimitri

Medvedev, Dimitri

 

În cadrul unui interviu publicat joi, preşedintele rus Dmitri Medvedev a mărturisit că deşi a crescut cu ideologia, societatea şi principiile din perioada URSS, niciunul dintre aceste elemente nu îi plăcea, informează Le Figaro. 

M-am născut, am crescut în Uniunea Sovietică, m-am format în acea epocă. Dar societatea, ideologia sau principiile din acea vreme nu îmi sunt deloc apropiate, a declarat Medvedev, într-un interviu pentru revista franceză Paris Match, o declaraţie care îl detaşează de predecesorul său, premierul Vladimir Putin.

Pe Aceeaşi Temă

Citiţi şi:

Medvedev a adoptat noua doctrină militară a Rusiei care consideră extinderea NATO în Est drept motiv suficient pentru război

Emoţional vorbind, am multe amintiri plăcute de atunci, dar dacă vorbim despre moravurile acelei perioade, mai ales despre economie, nu aş vrea nicio clipă să mă reîntorc la acele condiţii, a adăugat şeful statului rus.

Dmitri Medvedev, în vârstă de 44, s-a născut la 14 septembrie 1965 şi avea avea 26 de ani în momentul prăbuşirii URSS (1991).

Vladimir Putin declarase că prăbuşirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea, într-un discurs adresat Naţiunii în 2005, în perioada în care era preşedinte al Rusiei.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole