Româncele minore, care vin singure în Spania, ajung prostituate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe dintre fetele venite singure ajung pe mâna proxeneților
Multe dintre fetele venite singure ajung pe mâna proxeneților

Conform unui studiu prezentat la Barcelona, majoritatea minorelor care se dedică prostituției sunt din România, Nigeria, Bulgaria și Slovacia.

Multe din minorele imigrante, care ajung în Spania neînsoțite de vreunul din părinți ajung să se prostitueze, anunță ziarul "La Vanguardia", care citează un studiu efectuat în Catalunya. Majoritatea minorelor imigrante cad pe mâinile rudelor, prietenilor sau iubiților și, dacă nu sunt exploatate sexual, sunt puse să cerșească sau să fure.

Conform acestui studiu, intitulat "Minorii și minorele neînsoți de din Catalunya", în ultimii 10 ani, în Spania au ajuns 15.000 de minori neînsoțiți. Majoritatea din ei (75%) sunt de origine marocană, restul de 25% provenind din țări din Europa de Est (în special România), precum și din Senegal, Mali sau Ghana.

Studiul arată că minorii de origine marocană, pakistaneză sau bengaleză, care vin însoțiți de frați sau de cunoscuți se află într-o situație marginală. Un alt grup detectat este cel al fetelor care vin însoțite nu tocmai de persoanele corespunzătoare.

Minorele marocane vin însoțite de unchi, iar româncele, în special cele de etnie rromă, sunt aduse de socrii sau de soți și puse să cerșească sau să fure. Imigrantele minore care sunt aduse de iubiți, presupuși colegi sau intermediari, se dedică prostituției.

Conform Ariadna Alonso, realizatoare a studiului majoritatea minorelor care se dedică prostituției sunt din România, Nigeria, Bulgaria și Slovacia.

Vezi pe adevarul.es care este profilul unei minore din România care ajunge să se prostitueze

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite