Un român, "Naşul" proxeneţilor din Franţa, arestat la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Rascu, "Naşul" prostituţiei din Districtul 18, din Paris, a fost arestat în Madrid, la cinci ani de la fuga sa din Franţa, unde are de ispăşit o condamnare de 10 ani.

Agenţii Poliţiei Naţionale l-au arestat astăzi pe Adrian Rascu, alias "Naşul", unul din cei mai căutaţi fugari de către justiţia franceză, informează 20 minutos.

Rascu era liderul unei importante organizaţii de proxeneţi din cunoscutul District 18 al Parisului, care recruta, pentru a le exploata sexual prin violenţă şi ameninţări, femei de etnie rromă din România.

Rascu era cel care controla prostituţia din Districtul 18 din Paris. Femeile erau aduse din România, sub false promisiuni de angajare. Aici erau "cazate" în tabăra Saint-Denis, din cartierul parizian Chatelier, unde erau sechestrate şi li se confiscau actele de identitate.

Femeile erau bătute şi violate constant de membrii grupării lui Rascu, dacă refuzau să se prostitueze. În plus, banda de proxeneţi le cerea o sumă minimă "produsă" pe zi, în caz contrar fiind private de hrană.

Citeşte pe adevarul.es cum a fost arestat Rascu şi cum a reuşit să scape de urmărire timp de cinci ani

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite