Spania: Un român a lovit un poliţist şi apoi a încercat să se automutileze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 31 de ani, din Plasencia, a lovit mai multe maşini parcate, cu picioarele, apoi a agresat medicii de la Ambulanţă şi poliţiştii sosiţi la faţa locului. Ajuns la secţie, s-a dat cu capul de pereţi, încercând să se automutileze.

Un agent al Poliţiei Locale din Plasencia a suferit marţi noaptea o lovitură în spate, pentru care a fost nevoit să primească îngrijiri medicale, conform Primăriei localităţii, citate de Hoy.es. Lovitura a fost dată de un tânăr de 31 de ani, cu iniţialele A.S.P., de naţionalitate română, care fusese reţinut cu câteva minute înainte pentru comportament violent pe stradă.

Agenţii au ajuns marţi seară, în jurul orei locale 22.40 pe strada Tornavacas, din localitate, după ce au fost anunţaţi că un bărbat avea o atitudine violentă faţă de medicii serviciului de Urgenţă 112, veniţi să-l ajute. A.S.P. a agresat mai mulţi "sanitari" ai 112, după care a început să lovească cu picioarele maşinile parcate în zonă. Aceeaşi atitudine violentă a avut-o românul şi faţă de poliţiştii sosiţi la faţa locului. Poliţiştii abia au reuşit să-l imobilizeze, băgându-l în maşină, pentru a-l duce la secţie.

Citeşte ce a făcut românul odată ajuns la secţia de poliţie şi ce pedeapsă riscă acesta acum

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite