Un cerşetor român a fost găsit mort într-un râu din Cuenca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul a fost găsit azi dimineaţă în apele râului Zancara, în dreptul localităţii El Provencio. El nu avea familie şi dormea pe unde apuca.

Cadavrul unui bărbat în vârstă de aproximativ 40-50 de ani a fost găsit plutind în apele râului Zancara, în dreptul localităţii El Provencio (provincia Cuenca). Conform ziarului "ABC" se pare că este vorba despre un cetăţean de origine română, care se stabilise în această localitate în urmă cu patru-cinci ani.

Primarul localităţii, Manuela Galiano Lopez, a declarat că românul nu avea familie, rămăsese fără muncă de mai mult timp şi dormea pe unde apuca, fie pe câmp, fie sub un pod, fie în vreo casă abandonată. El era o persoană liniştită şi nu crease niciodată probleme.

Bărbatul a fost văzut pentru ultima dată ieri, în jurul orei 20.30, iar corpul său a fost găsit azi dimineaţă, în jurul orei 8.06, de către un tânăr care mergea la serviciu.


Cadavrul se afla în apă, cu faţa în jos, într-o zonă în care râul Zancara are doar 5-8 centimetri adândime. La prima vedere, corpul nu prezenta semne de violenţă.

Vezi pe adevarul.es ce va face primăria din El Provencio cu corpul cerşetorului român.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite