Am fost obligată să mă prostituez

Nici prin minte nu-mi trecea când m-am întâlnit cu Alexandra Ionescu (Alexa cum îi spun prietenii) că aveam să fiu martora celor mai triste, dar totodată, curajoase dezvăluiri. Alexa

Nici prin minte nu-mi trecea când m-am întâlnit cu Alexandra Ionescu (Alexa cum îi spun prietenii) că aveam să fiu martora celor mai triste, dar totodată, curajoase dezvăluiri.

Alexa a hotărât să vină în Spania în urmă cu şapte ani, pentru că mama ei, bolnavă de cancer, avea nevoie de tratament urgent. Salariul pe care Alexa îl câştiga în România nu era de ajuns. Trăiau de pe o lună pe alta, mai mult din datorii.

Ocazia s-a ivit atunci când Elena şi Mircea, foşti colegi de muncă ai mamei sale, i-au propus să meargă la muncă în Spania, la fata lor. "Noi am vorbit cu Maria şi cu Gigi şi sunt de acord să te duci la ei. Cine ştie? Poate asta este soluţia problemelor."

În inima ei, Alexa nu a acceptat niciodată că trebuie să se despartă de mama şi de fratele ei mai mic. Dar nu a avut de ales. A plecat singură la Bucureşti, de unde a luat avionul cu destinaţia Barcelona.

"Nu mai zburasem niciodată, inima îmi bătea atât de tare încât simţeam că o să îmi iasă din piept. Nici în ziua de azi nu ştiu cum de nu m-am pierdut în aeroportul din Munich, unde am făcut escală".

Fericită că a ajuns în Spania

"Barcelona! Dumnezeule, nu-mi vine să cred că sunt aici!" Acestea au fost primele cuvinte ale Alexei la aterizarea pe aeroportul din Prat, Barcelona.

"Îmi aduc aminte că Maria a fost cea care m-a recunoscut. Venise împreună cu soţul ei, Gigi. Ne-am îmbrăţişat, am râs, a fost o primire caldă din partea lor. Locuiau în Castellon, aşa că încă nu se sfârşise călătoria mea. I-am întrebat dacă mi-au găsit ceva de lucru, dar nu mi-au zis decât să stau liniştită, că dacă eu ascult ce-mi spun, familia mea va fi bine. Pe moment nu am înţeles ce vor să spună, dar presimţeam că ceva nu e în regulă".

"Castellon - închisoarea mea"

"Cum am ajuns în Castellon, şi-au schimbat brusc comportamentul faţă de mine. Mi-au luat paşaportul şi mi-au pus în braţe nişte zdrenţe, pe care ei le numeau <> . <> , mi-a zis Gigi. Eram îngrozită. Paralizasem în faţa scenei care se derula în faţa mea. Maria m-a dus într-o cameră unde m-a dezbrăcat, mi-a rupt apoi hainele şi mi-a zis: <> . Hainele erau, de fapt, o fustiţă care abia îmi acoperea fundul, iar <> - un sutien transparent. Eu, care nu purtasem pantofi cu toc, eram obligată să încalţ nişte sandale oribile de culoare argintie, cu tocuri de cinci centimetri.

<> , a zis Gigi şi a bătut din palme. <> ... Nu am să uit niciodată aceste cuvinte. Niciodată!"

"Dacă nu faci bani pe stradă, îţi omorâm familia"

"Nu îţi poţi imagina câţi bărbăţi opreau şi îmi făceau semn să urc la ei în maşină. Pentru că nu voiam să cooperez, m-au ţinut închisă timp de două zile într-un beci, fără mâncare şi apă. Nu mi-a păsat, dar când au sunat-o pe mama şi i-au spus că, în curând, vor trimite pe cineva la ea să îi aducă bani din partea mea, am înţeles aluzia pe care o făceau. Săraca mama, cât de fericită era. O auzeam cum le mulţumea pentru că ne-au ajutat. Ce ştia ea?"

"Credinţa în Dumnezeu mi-a dat putere"

Parcă citindu-mi gândurile, Alexa îmi spune: "Poţi să ma întrebi orice, sunt pregătită să vorbesc despre asta, dar te asigur că nu există cuvinte care să poată exprima câtă umilinţă am îndurat. Îmi aduc aminte că seara ajungeam acasă şi mă duceam direct la baie. Mă spălam cu apă fierbinte şi îmi frecam pielea cu buretele până îmi dădea sângele. Numai acolo puteam să vărs o lacrimă pentru că apa curgea şi acoperea plânsul meu.

Din când în când, mă lăsau să sun în ţară , să vorbesc cu familia. Maria intra cu mine în cabina telefonică şi îmi scria pe o foaie ce să vorbesc cu mama. Un cuvânt în plus şi îmi închideau telefonul, nu mă mai lăsau să sun. Am vrut să fug, dar îmi era frică, nu ştiam până unde pot merge ameninţările acestora, preferam să mă chinui, decât să ştiu că se putea întâmpla ceva rău familiei mele. L-am cunoscut însă pe Jose, locotenent în cadrul Gărzii Civile, care m-a ajutat să ies din această situaţie. Împreună cu soţia, m-au luat acasă la ei, unde am stat timp de un an. Primele 3 luni nu am vrut să ies din casă, îmi era frică."

"Ziua când a trebuit să spun adevărul"

"A trebuit să o sun pe mama, să îi spun adevărul despre viaţa mea în Spania. Trebuia să trec şi peste asta, mai ales că era cea mai bună prietenă a mea. Nu îi puteam ascunde nimic. Destul fusese minţită că sunt bine şi că lucrez la o pizzerie. Nu ştiam cum va reacţiona, nu vroiam să îi spun toate astea prin telefon, dar nu aveam altă alternativă. A suferit o criză, dar am convins-o să stea liniştită pentru că nu mi se mai putea întâmpla nimic rău. Maria şi Gigi fuseseră arestaţi pentru trafic de persoane, iar eu intrasem într-un program special de protecţie a martorilor. Am reuşit să mă angajez şi să obţin permisul de muncă. L-am adus pe fratele meu să locuiască cu mine, dar a trebuit să ne întoarcem în România, pentru că mama murise, nesuportând faptul că suntem departe de casă."

"Am reuşit să înving setea de răzbunare, privind spre viitor"

"Există un proverb care spune <> . Am reuşit să îmi liniştesc sufletul pentru că ştiu că de acolo de Sus, mama este aproape de noi. Şi gândesc că nu trebuie să mă opresc aici. Viaţa asta este prea scurtă; prefer să dau pagina, să las în urma mea lucrurile urâte. Ştiu că pare ciudat să spun asta, dar am reuşit să-mi înving propria sete de răzbunare prin a privi mereu spre viitor, gândind că există oameni care sunt in situaţii mult mai nefericite. Dacă nu ar fi existat uitarea, unde aş fi fost acum? Am învăţat să trăiesc din nou, să fac primii paşi spre viaţa mai bună pe care o merit."

După toate aceste evenimente, Alexandra a decis să se înscrie la Facultatea de Psihologie. Este studentă în anul II şi speră să poată ajuta cât mai multe persoane care au trecut prin experienţe asemănătoare.

Un gând bun în prag de sărbătoare

"Uitaţi orice grijă şi supărare în aceste momente ale anului! Priviţi în jur şi dăruiţi puţin din timpul vostru! Toţi am avut momente în viaţă când am fi dorit să nu fim singuri." Acesta este mesajul pe care Alexandra Ionescu doreşte să îl adreseze românilor de pretutindeni.