210 euro lunar, ajutor pentru plata chiriei în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul anului 2008, guvernul spaniol a decis să acorde tinerilor cu vârste până în 30 de ani, care trăiesc în locuinţe închiriate, un ajutor pentru plata chiriei, în valoare de

La începutul anului 2008, guvernul spaniol a decis să acorde tinerilor cu vârste până în 30 de ani, care trăiesc în locuinţe închiriate, un ajutor pentru plata chiriei, în valoare de 210 euro lunar, pe o perioadă de patru ani.

Pentru obţinerea subvenţiei, cerinţele stabilite de guvern nu sunt greu de îndeplinit: tânărul trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 22 şi 30 de ani, contract de muncă, salariul anual mai mic de 22.000 de euro şi un contract de închiriere încheiat pe numele său. Pentru străini, se solicită drept de rezidenţă permanentă pe teritoriul Spaniei, însă românii, cetăţeni comunitari, nu sunt incluşi în această prevedere.

Până în luna iunie a anului în curs, au fost depuse peste 146.733 de solicitări pentru subvenţia acordată de guvern. Dintre acestea, au fost analizate mai mult de jumătate, 86% îndeplinind condiţiile cerute. În momentul în care solicitantul primeşte subvenţia, aceasta se acordă retroactiv, începând din luna în care dosarul a primit avizul favorabil, perioada de verificare a acestuia nedepăşind două luni.

La începutul lunii iulie 2008, 21.671 de tineri beneficiau deja de ajutorul de 210 euro, acordat de stat pentru plata chiriei. Este şi cazul bucureşteanului Ionuţ Florea (28 de ani), rezident în Castellon, care a depus dosar pentru obţinerea ajutorului pentru plata chiriei încă din primele zile ale anului 2008.

În luna martie, a primit confirmarea că dosarul său a fost acceptat, iar în iunie i s-au acordat, retroactiv, subvenţiile cuvenite până în prezent. Românul va beneficia de acest ajutor până la implinirea vârstei de 30 de ani. În condiţiile în care se va muta din apartamentul închiriat sau venitul său anual va depăşi 22.000 de euro, el "va pierde" subvenţia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite