Peste 50.000 de noi locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul spaniol a alocat primăriilor suma de opt miliarde de euro pentru renovarea și construirea unor sedii noi pentru administraţie.

Un total de 50.581 de noi locuri de muncă au generat cele 6.555 de proiecte pe care primăriile locale din întreaga Spanie le-au demarat în primele luni ale anului. Așa a declarat secretarul de stat pentru finanțe și buget, Carlos Ocaña în cadrul unei ședințe a Comisiei pentru Buget din Congresul Deputaților.  

Conform acestuia, 2.935 de primării au beneficiat până acum de fonduri pentru renovarea sediilor. Carlos Ocaña, a ținut să facă publice aceste date după ce deputatul Partidului Popular, Vicente Martinez Pujalte și-a exprimat nemulțumirea că Guvernul nu găsește soluții pentru crearea de noi locuri de muncă.

Totodată, din partea Ministerului Administrației Publice se precizează faptul că numărul de proiecte aprobate până în prezent a fost de 7.639, pentru 3.308 primării, ceea ce va ridica numărul total la 62.896 locuri de muncă.

Guvernul a estimat la începutul anului că ”Planul E”, așa cum a fost numit proiectul, va genera anul acesta 270.000 de noi locuri de muncă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite