Spania ar putea renunţa la contractele cu străinii, în agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actuala criză economică din Spania şi problemele legate de şomaj au determinat Executivul iberic să ia măsuri de schimbare a modelului economic, ceea ce va duce la modificarea profilului noilor imigranţi.

În acest sens, Guvernul Spaniei a luat măsuri pentru punerea în practică a unui nou model economic, bazat pe productivitate. Necesitatea aplicării acestuia este evidentă, în urma constatării gravei situaţii create de actuala criză economică şi de consecinţele acesteia asupra locurilor de muncă, a afirmat Secretarul de Stat pe probleme de Imigraţie şi Emigraţie în Spania, Consuelo Rumi.

Rumi a oferit aceste date în timpul conferinţei pe care a ţinut-o la „Foro de la Nueva Sociedad” („Forumul Noii Societăţi”), organizat de „Nueva Economia”, precizând că numărul străinilor care intră ilegal în Spania a făcut să scadă foarte mult presiunea migratorie în ultima vreme.

Noii imigranţi nu vor mai fi agricultori

Se speră ca noul model să determine o schimbare a profilului imigranţilor ce vor sosi de acum înainte în Spania, prin creşterea nivelului de specializare şi calificare profesională, renunţându-se astfel la mâna de lucru din agricultură, predominantă în perioada de dinaintea crizei.

Secretarul spaniol a afirmat ieri, că între lunile ianuarie şi septembrie ale acestui an, în Spania au venit 15.000 de străini cu contracte de muncă, semnate în ţările de origine. Între ianuarie şi septembrie 2009, în Spania au venit doar 15.000 de străini cu contracte de muncă. Numărul total al imigranţilor rezidenţi în Spania a ajuns, în prezent, la 4.715.757 de persoane, se arată pe portalul spaniol ecodiario.

Mai puţine contracte, an de an

Consuelo Rumi a mai arătat că numărul contractelor de muncă încheiate cu imigranţii în ţările de origine ale acestora a scăzut de la 250.000 în 2007, la 180.000 în 2008 şi până la 15.000 în primele nouă luni ale acestui an.

„Sosirea imigranţilor în Spania a corespuns perioadei de creştere economică şi de mărire a necesităţilor de forţă de muncă în această ţară”, a afirmat Rumi, care a precizat în continuare că „este evident că situaţia economică actuală a lovit în special colectivul de muncitori imigranţi”.

A scăzut la jumătate numărul imigranţilor clandestini în Spania

Secretarul de Stat a mai arătat şi că accesul clandestin al cetăţenilor africani pe coastele spaniole s-a diminuat în mod considerabil, ajungându-se, la sfârşitul anului, la jumătatea numărului de străini faţă de cel înregistrat în 2000.

De asemenea, a scăzut cu 30% şi accesul străinilor care sosesc în punctele vamale din Spania pe calea aerului, maritimă sau terestră.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite