Spania: Un deținut român a câștigat un premiu de literatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul Jorja Mircea, de profesie tâmplar, originar din Arad, este deținut la închisoarea din Bonxe (Galicia). El a câștigat un concurs de proză scurtă, cu lucrarea "Oglinda".

Jorja Mircea (60 de ani) s-a născut la Arad, iar în 2006 a sosit în Spania, unde s-a angajat în construcții, în localitatea Ibi, din Alicante. După doar șase luni de muncă, însă, destinul acestuia a luat o nouă întorsătură, în urma unei erori.

"Nu am fumat niciodată, nu am băut alcool, nu mint, nu fur. Sunt adventist de ziua a șaptea, sunt muncitor și nu am fost niciodată bolnav", le-a spus încă de la început Mircea, reporterilor spanioli de la cotidianul "El Pais".

A fost condamnat la șase ani de pușcărie

Deși avocatul acuzării a cerut, inițial, 25 de ani de pedeapsă, Mircea a primit, prin sentință, o condamnare de doar șase ani, din care a ispășit deja trei ani și cinci luni. După ce va ieși de la pușcărie, românul are de gând să își caute o locuință și un nou loc de muncă, într-un atelier de tâmplărie din Galicia.

În timpul liber, Mircea se gândește să scrie. La cursurile pentru adulți din cadrul penitenciarului, a scris deja cinci lucrări de proză scurtă. Cu ultima dintre ele, intitulată "Oglinda", a câștigat un premiu de literatură, la un concurs organizat între diverse penitenciare spaniole.

Aflați în ce limbă a scris românul și câți concurenți a reușit să învingă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite