Spania: Un român îngrijeşte un crocodil, pitoni şi peşti piranha

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ şi-a învins frica de şerpi
Ionuţ şi-a învins frica de şerpi

Tânărul Ionuţ Gava (23 de ani) îngrijeşte într-un local din Zaragoza pitoni, vipere, un crocodil şi peşti Piranha.

Cu patru ani în urmă, Ionuţ Gava (23 de ani), din Baia Mare, s-a stabilit la Zaragoza împreună cu familia şi timp de doi ani a lucrat în construcţii. Din cauza crizei economice, şantierul pe care lucra şi-a încetat activitatea, iar românul a fost nevoit să-şi caute un alt loc de muncă.

„La recomandarea unor prieteni, am fost la un interviu cu patronul unui bar care era pasionat de animale şi peşti exotici. Jonathan Sidney (52 de ani) este de origine australian, iar în Spania s-a stabilit cu 20 de ani în urmă, împreună cu câţiva prieteni necuvântători. Jonathan a fost încântat să mă angajeze, dar nu ca barman, postul era deja ocupat de o româncă, ci ca îngrijitor şi ghid pentru mica grădină zoo pe care o avea în bar", spune Ionuţ.

Bar cu patron australian

„Sidney" este singurul bar din Zaragoza în care clienţii îşi pot duce copiii pentru a vedea un mini-parc zoologic cu reptile. Într-un spaţiu special amenajat, în acvarii, trăiesc trei pitoni de cinci, trei, respectiv doi metri lungime, câteva vipere din specii rare, un pui de crocodil, un sconcs şi câteva zeci pe peşti carnivori Piranha.

Românul trebuie să supravegheze ca reptilele să aibă temperatura constantă, lumină care se reglează în funcţie de perioada zilei, hrană şi apă. „Seara sunt ghid pentru copiii clienţilor, pe care-i duc să viziteze camera-zoo, în timp ce părinţii stau fără grijă la bar", povesteşte Ionuţ.

La cererea clienţilor, patronul scoate pitonii din acvarii, iar copiii au posibilitatea să-i atingă sau să se fotografieze cu ei. „La primul spectacol de acest gen, am crezut că leşin, dar, cu timpul, patronul m-a învăţat să depăşesc teama şi să mă apropii de şerpi, chiar dacă eu nu trebuie să intru în contact direct cu ei. Jonathan e singurul care-i hrăneşte, pentru că fiecare masă este cântărită, iar apa trebuie să aibă anumite substanţe dezinfectante", spune Ionuţ.

„Întreţinerea unei astfel de camere-zoo costă aproximativ 20.000 de euro pe an, fără autorizaţiile care se plătesc separat şi pentru care trebuie îndeplinite anumite condiţii", povesteşte Ionuţ.

Vezi VIDEO şi află ce salariu primeşte Ionuţ

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite