Un cetăţean turmentat la Madrid: "De azi dimineaţă mă chinui să votez!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cetăţean român aflat într-o avansată stare de ebrietate a făcut scandal la sediul Ambasadei României la Madrid, unde au fost amplasate două secţii de votare pentru cei care au dorit să îşi exercite dreptul de vot pentru alegerile parlamentare. În jurul orei 18.00, Florin Bălăşcău, în vârstă de 47 de ani, originar din Alba Iulia, a intrat val-vârtej în sediul ambasadei strigând  ”Lăsaţi-mă să votez! Uitaţi, es

Practic, Florin Bălăşcău deţinea asupra sa paşaportul şi o copie a certificatului de identitate europeană NIE. Conform legii cetăţenii români aflaţi în străinătate trebuie să prezinte paşaportul sau cardul de identitate şi un act care să dovedească rezidenţa sa în ţara respectivă.

Preşedintele secţiei de votare numărul 77, Petre Constantin, care ocupă de curând şi funcţia de consul al României la Madrid, a încercat să îl calmeze şi să îi explice că actele pe care le deţinea nu erau valabile. Degeaba! Omul răcnea că se face un abuz.

A fost nevoie de intervenţia poliţiei spaniole pentru a-l calma pe cetăţeanul tumentat. Un echipaj s-a prezentat în mai puţin de cinci minute la sediul ambasadei. La scurt timp, au mai venit încă două echipaje. Florin -Bălăşcău nu s-a liniştit nici când i-a văzut pe poliţişti, ba mai mult i-a şi îmbrâncit.

Omul a fost scos afară cu forţa şi timp de mai bine de jumătate de oră cei şase poliţişti şi ataşatul Ministerului de Interne, Cătălin Vârcolacu, au încercat să îl calmeze. ”A fost la un prieten şi a băut un pic. Lui nici nu îi trebuie să bea mult pentru că este foarte agitat şi se îmbată repede”, ne-a declarat Adriana, soţia cetăţeanului turmentat.

”Au mai fost câţiva cetăţeni care nu au avut asupra lor NIE, dar au plecat acasă şi s-au întors cu el fără să facă asemenea scandal”, ne-a declarat Petre Constantin.

Până la ora 17.00 în Spania votaseră aproximativ 4.000 de persoane.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite