Barcelona: ”La fiecare sfârșit de mandat, i-aș amenda pentru erorile comise”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii din Barcelona au format cozi imense pentru a putea vota, peste 100 de persoane înconjurând clădirea consulatului.

La Consulatul General al României de la Barcelona, conaționalii au început să se adune în număr mare în a doua parte a dimineții.

Principala dorință a compatrioților din Barcelona, după votul de astăzi, este să fie eliminată mafia și corupția.

Pentru completarea celor două declarații de către alegători, cum că aceștia nu au mai votat și nu vor mai vota, sala pusă la dispoziție de Consulat s-a dovedit neîncăpătoare.

În jurul orei 12.00, peste 100 de persoane se aflau la coadă în grădina din incinta Consulatului pentru a ajunge la una dintre cele cinci cabine amenajate.

" Vrem să se schimbe în bine. Suntem sătui de toți candidații, s-au învârtit ani de zile de la un partid la altul", susține un grup de alegători, venit din orașul Castelldefels, Barcelona.

"Eu i-aș pune să se uite în urmă după fiecare mandat și i-aș amenda pentru erorile comise, la fel cum se premiază și ei cu fiecare ocazie", spune Aura Heișu, stabilită de nouă ani la Barcelona.

Citește, pe adevarul.es, ce spun compatrioții de la Barcelona despre parlamentarii români. Vezi galerie FOTO.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite