Atacuri rasiste împotriva românilor din Spania după cazul copilului răpit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Neruja, în momentul arestării. Foto: captură youtube.com
Monica Neruja, în momentul arestării. Foto: captură youtube.com

Cititorii edițiilor online ale ziarelor spaniole atacă Guvernul iberic și îi denigrează pe imigranți. Românii sunt numiți "fiu de curvă" sau "țigani", iar străinii sunt "rahatul mondial care vine în Spania".

Cazul copilului răpit de doi cetățeni de origine pakistaneză și de o femeie de naționalitate română a dat drumul unor noi manifestări rasiste din partea cetățenilor spanioli la adresa imigranților.

Nu puțini sunt cei care consideră că politica Guvernului, de a permite mult prea ușor venirea străinilor în această țară, a făcut ca rata infracționalității să crească foarte mult în ultimii ani. Cititorii ziarelor spaniole au lăsat numeroase comentarii pe paginile web în care atacă Guvernul și îi denigrează pe imigranți.

"Doi pakistanezi și o româncă. Asta pentru că în Spania avem ´cel mai bun lucru´ din fiecare casă", a scris "cuarentayuno" un cititor al ziarului "20 minutos". Tot pe forumul acestui ziar un alt cititor, care se semnează "contentoestoy", opinează că "tot rahatul mondial vine în Spania".

Un altul face referire directă la români. "Iată cum s-a remarcat naționalitatea română, fiul de curvă", a scris "theodore". "Ana Mari" susține că cel mai mult îi urăște "pe mauri și pe țigani", referindu-se la arabi și la români.

Tot pe "20 minutos" un alt cititor, care semnează "Javi", este de părere că "în Spania a ajuns tot ce era mai ´bun´ și mai ´înfloritor´ din Europa". "Nu ne erau de ajuns catalanii noștri, ăștia ne mai lipseau", a mai scris "Javi".

Monica Neruja, o tânără din Galați, stabilită în Barcelona, a fost arestată de Poliția din Spania din cauză că a participat, împreună cu alți doi pakistanezi, la răpirea lui Sahil Saeed, unui copil în vârstă de cinci ani, cu dublă cetățenie, pakistaneză și britanică. Cei trei au cerut o răscumpărare de aproximativ 100.000 de euro.

Tatăl copilului a mers la Londra, iar apoi la Paris, pentru a se întâlni cu Monica Neruja și un bărbat pakistanez, cărora le-a dat banii. Cei doi răpitori au fost urmăriți de polițiștii francezi până la granița cu Spania. Operațiunea a fost preluată de polițiștii iberici, care i-au arestat pe cei trei complici, lângă orașul Tarragona (Catalunya). Monica Neruja era traducător judiciar la poliția spaniolă.

Vezi pe adevarul.es alte reacții ale spaniolilor față de cetățenii străini.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite