19 ani de închisoare pentru un asasin român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul unui proces care a durat doi ani, judecătorii din Salamanca au dat sentinţa: 19 ani şi şase luni de închisoare pentru românul Victor N., acuzat de asasinarea Isidorei Martin

La sfârşitul unui proces care a durat doi ani, judecătorii din Salamanca au dat sentinţa: 19 ani şi şase luni de închisoare pentru românul Victor N., acuzat de asasinarea Isidorei Martin (40 de ani). Femeia, de naţionalitate spaniolă, era proprietara pensiunii Barez, în care, de altfel, locuia şi inculpatul. Pedeapsa primită este de 16 ani pentru omucidere, şi de trei ani pentru tâlhărie. Totodată, el trebuie să plătească familiei victimei suma de 90.000 de euro.

În noaptea de 24 iulie 2006, Victor N., împreună cu vărul său, N.N., i-au întins o capcană proprietăresei, plângându-se că li s-a defectat radiatorul. Când aceasta a venit să vadă despre ce este vorba, cei doi au atacat-o şi au ucis-o. Apoi i-au jefuit apartamentul. Poliţiştii l-au reţinut pe Victor N. în Valladolid, la câteva ore după comiterea asasinatului. În sacul de gunoi din apartamentul în care a fost descoperit românul, agenţii au găsit obiecte aparţinând victimei: două perechi de cercei, o casetă pentru bijuterii şi portofelul Isidorei Martin.

Avocatul apărării susţine că probele prezentate de acuzare nu sunt concludente şi că, pe parcursul întregului proces, clientul şi-a susţinut nevinovăţia. Victor N. a declarat că în momentul morţii proprietăresei el făcea duş şi că adevăratul asasin este vărul său. Românul N.N. nu a fost încă prins, fiind dat în urmărire generală.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite