Zaragoza: Biserică nouă pentru români, în luna mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica Ortodoxă Româneascã din Zaragoza îi va primi pe credincioşi, fãrã deosebire de naţionalitate.

Din ce în ce mai numeroasã, comunitatea româneascã din Zaragoza a simţit nevoia sã strângã rândurile şi, împreunã cu preotul Aurel Nae, sã ridice un lãcaş de cult care să fie nucleul comunitãţii româneşti în oraş.

“În vara anului 2006, am început sã facem demersuri cãtre primaria oraşului pentru construirea unei biserici ortodoxe, dar autoritãţile spaniole nu s-au decis nici pânã azi asupra unui teren care sã intre în posesia bisericii. Anul trecut am hotãrât sã închiriem acest teren, iar anul acesta, pe 3 mai, românii vor fi în Casa Bunului Dumnezeu”, spune preotul Aurel Nae (42 de ani), din Târgovişte.

Rugăciune şi cultură

În toamna anului trecut, zece “meşteri cu calfele lor” s-au apucat de construit şi de amenajat un spaţiu de 800 metri pãtraţi, care au fost împãrţiţi în aşa fel încât lãcaşul sã fie deopotrivã de rugãciune, dar şi de culturã.

Aproximativ 500 de persoane pot asista la slujbe, iar la demisol existã un spaţiu destinat unei biblioteci, o salã de curs şi una pentru evenimente sociale şi culturale.

”Muncitorii români s-au oferit voluntari şi nu mã refer doar la mâna de lucru, care ar fi costat zeci de mii de euro, ci şi la donaţii financiare, cea mai mare fiind de 40.000 de euro, din partea unei singure persoane”, spune pãrintele Nae.

Materialele de lucru, catapeteasma, icoanele, odoarele bisericii, totul constituie donaţii ale comunitãţii româneşti. Slujbele se vor oficializa atât în limba românã, cât şi în spaniolã, pentru cã în comunitate sunt multe multe familii mixte, dar şi pentru cã vecinii din zonã sunt nerãbdãtori sã vinã la evenimentele religioase şi culturale ale românilor.

Cursuri de limba românã şi spaniolã şi programe de ajutorare a familiilor nevoiaşe şi a românilor aflaţi în situaţii critice sunt proiecte sociale ale bisericii româneşti.

”Trebuie sã depãşim împreunã aceastã perioadã de crizã şi sper sã putem face şi un loc unde se adunã informaţii despre locuri de muncã, spaţii mai ieftine de închiriat, ca acomodarea cu un alt mod de viaţã sã fie cât mai uşoarã pentru românii nou-veniţi”, spune preotul.






Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite