Vilă la Târgovişte contra apartament la Castellon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii pot da ipoteca din Valencia pentru o vilă în Priseaca. O firmă spaniolă de construcţii le oferă românilor case lângă Târgovişte, în schimbul apartamentelor pentru care încă mai plătesc rate lunare, în Castellon sau Valencia.

Târgoviştenii care doresc să se întoarcă acasă, dar îi împiedică ipoteca din Spania, pot face schimb de locuinţă. Este vorba despre o ofertă lansată de un dezvoltator imobiliar din Castellon, care construieşte un cartier de vile la Târgovişte.

„Oferta li se adresează în special românilor din Castellon şi Valencia care au cumpărat un apartament în aceste provincii. Firma preia împrumutul la bancă al clientului şi îi oferă, în schimb, o vilă în Târgovişte.

Oferta este valabilă dacă valoarea casei nu este mai mare decât suma de bani achitată de către cumpărător”, ne spune Adelina Gherman, administrator al firmei HorfiConstruct, din Castellon.

Vila poate fi cumpărată şi fără finisaje

Construcţia cartierului Cervantes, din Priseaca, lângă Târgovişte, se întinde pe 18.000 metri pătraţi. Proiectul a fost demarat de firma spaniolă Horfi Inginieros în 2006, iar oferta de schimb de locuinţă a fost făcută în februarie 2009.

„Criza imobiliară ne-a luat prin surprindere. Când am început lucrările nu ne gândeam să facem o ofertă de schimb de locuinţă pentru românii din Spania. Aceasta a venit ca o soluţie la criză, iar pentru noi este mai uşor să vindem un apartament în Castellon, decât o casă în România”, completează Adelina Gherman.

Cartierul va avea 33 de vile, preţul unui metru pătrat construit fiind de aproximativ 950 de euro.

„Preţurile vilelor variază în funcţie de tip şi de suprafaţă. Astfel, cea mai ieftină casă se vinde cu 125.000 de euro, iar cea mai scumpă, cu 350.000 de euro. Locuinţele pot fi achiziţionate şi fără mobilă sau alte finisaje interioare, la cererea clientului. În acest caz, preţul vilei este mai mic”, precizează Adelina.

Până în prezent, dintre cele 33 de vile au fost construite şapte, pentru cinci dintre ele fiind realizate inclusiv finisajele exterioare. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite