Ucigaşii acordeonistului, arestaţi în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia a arestat recent la Malaga, în sudul Spaniei, doi italieni acuzaţi de uciderea lui Petre Bîrlădeanu (33 de ani), acordeonistul român ucis de mafie la Napoli, pe 26 mai.

Verişorii Maurizio Forte (29 de ani) şi Salvatore Forte (31 de ani), au fost reţinuţi cu acuzaţia de a fi deschis focul în public, la intrarea în staţia de metrou Cumana di Montesanto din Napoli. Pentru acelaşi incident a mai fost arestat, în iulie, Marco Ricci (27 de ani).

Cei trei fac parte dintr-o grupare mafiotă care acţionează în cartierul spaniol din Napoli. Deşi iniţial poliţia avansase ipoteza că ar fi fost vorba de un schimb de focuri între două grupări mafiote, Mariano-Ricci şi D’Elia, mai târziu anchetatorii au spus că a fost o execuţie ratată.

Înregistrarea camerelor de luat vederi din zonă arată patru motociclete care trec în viteză pe lângă gura staţiei de metrou, în timp ce conducătorii lor trag focuri de armă. În acelaşi timp, ţiganul român care-şi câştiga existenţa cântând la acordeon pe străzile oraşului, intra la metrou pentru a merge acasă împreună cu Mirela, soţia lui. Unul dintre gloanţele trase de italieni a străpuns acordeonul lui Petre şi apoi l-a ucis. În timpul aceluiaşi atac, a mai fost rănit un tânăr italian de 14 ani.

Cazul a făcut vâlvă în presa italiană după ce cotidianul napolitan „Il Mattino” a publicat pe pagina elecronică înregistrarea camerelor de luat vederi din momentul uciderii lui Bîrlădeanu.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite