Ţiganii sinistraţi refuză locuinţele sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţiganii români din Caña­da Real (n.r. - zonă de la periferia Madridului) preferă condiţiile insalubre ale zonei în locul caselor sociale. După inundaţiile din urmă cu trei săptămâni,

Ţiganii români din Caña­da Real (n.r. - zonă de la periferia Madridului) preferă condiţiile insalubre ale zonei în locul caselor sociale.

După inundaţiile din urmă cu trei săptămâni, 32 de familii au fost cazate în campingurile sociale din Valdelatas şi din San Roque. După câteva zile, ţiganii s-au întors în Cañada Real, plângându-se de privare de libertate.

„Stau ca la închisoare şi nu pot intra înăuntru cu fierul vechi sau cu lucrurile pe care le găsesc”, prezenta un ţigan situaţia din tabăra de la Valdelatas. 

O echipă a ziarului „Adevărul” a făcut o vizită la acest centru. Porţile larg deschise şi liniştea din interiorul lui infirmau cele spuse. Toate cele 11 familii cazate aici au plecat, în timp ce în San Roque au rămas doar patru.

„Nimeni nu este privat de libertate. Ei nu s-au putut acomoda normelor de convieţuire de aici: porţile se închid la 12 noaptea, se interzice introducerea de băuturi alcoolice, iar copiii trebuie şcolarizaţi, nu trimişi la cerşit”, a declarat pentru ziarul „Adevărul” Maria Tejada Gamez, purtătorul de cuvânt al ACCEM, organizaţie ce s-a ocupat de sinistraţi.

Într-un astfel de centru, o familie poate locui gratis timp de trei luni, cu drept de prelungire pe alte şase luni dacă se constată că persoanele majore din familie nu muncesc.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite