Spaniolii dezaprobă măsurile luate de italieni în privinţa imigranţilor
0Autorităţile spaniole critică politica de imigraţie dusă de Italia. Tot mai mulţi oameni politici îşi exprimă dezacordul cu noile măsuri propuse de Guvernul Berlusconi şi consideră
Autorităţile spaniole critică politica de imigraţie dusă de Italia. Tot mai mulţi oameni politici îşi exprimă dezacordul cu noile măsuri propuse de Guvernul Berlusconi şi consideră inadmisibil ca imigranţii ilegali să fie pedepsiţi cu închisoarea.
Spaniolii sunt preocupaţi de posibilitatea ca imigranţii din Italia să vină în Spania. Secretarul de Stat spaniol pentru Uniunea Europeană, Diego Lopez Garrido, s-a întâlnit la Madrid cu omologul său italian, Andrea Ronchi. După reuniune, Diego Lopez Garrido a declarat că respectă deciziile luate de autorităţile italiene, dar, în acelaşi timp, nu este de acord cu luarea unei măsuri care poate afecta toate ţările europene, care vor deveni destinaţiile preferate de imigranţi.
"Decizia Guvernului Italian nu ni se pare un model demn de urmat. Considerăm iluzorie ideea Italiei că o ţară poate rezolva singură problema imigraţiei", a afirmat secretarul de stat. Totodată, Diego Lopez Garrido a amintit că decizia luată de Spania în 2005 de a regulariza 8.000 de imigranţi ilegali, a fost foarte criticată, cu toate că nu afectat nicio altă ţară europeană, în timp ce actuala politică dusă de Italia poate avea grave repercursiuni în spaţiul Schengen.