Şoferi de tir români, obligaţi să intre în grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greva transportatorilor spanioli a făcut deja o victimă mortală pe şoselele Spaniei. Un şofer a fost călcat de camionul unui grevist pentru că a vrut să treacă de barajul

Greva transportatorilor spanioli a făcut deja o victimă mortală pe şoselele Spaniei. Un şofer a fost călcat de camionul unui grevist pentru că a vrut să treacă de barajul protestatarilor.

Transportatorii cer guvernului spaniol să ia măsuri pentru a stopa scumpirea motorinei, care, în ultimele cinci luni, a crescut cu 20,1%, ajungând la 1,30 euro litrul.

De asemenea, ei solicită stabilirea unui preţ minim obligatoriu pentru fiecare cursă, pentru a nu ajunge să muncească în pierdere. Mai mult, vor ca scumpirea carburanţilor să se reflecte şi în retribuţiile primite."Preţul barilului de petrol a crescut doar cu 11 dolari, ajungând la 138.

De la rafinărie, motorina este achiziţionată de firmele de carburanţi cu 85 de eurocenţi litrul, iar la noi, la consumatori, ajunge cu 1,30-1,35 euro", afirmă Nelu Vintilă, un român din Castellon care lucrează ca şofer de tir, pe cont propriu.

"Noi cerem guvernului să îngheţe preţului motorinei, să plătim mai puţin pentru asigurarea socială a lucrătorului pe cont propriu şi să ne fie plătite cursele în maxim de 30 de zile de la efectuarea lor, nu după 65-70 de zile, aşa cum este acum", adaugă românul Nicolae Popescu, transportator din Castellon.

3.000 de tiruri, blocate la frontiera cu Franţa

Una dintre situaţiile cele mai dramatice se înregistrează la graniţa dintre Spania şi Franţa, unde sunt oprite aproximativ 3.000 de tiruri, din toată Europa. Şoferii blocaţi în vama La Jonguera, disperaţi din cauza lipsei unor condiţii minime de igienă, au cerut poliţiei autonome catalane să intervină.

"De duminică noaptea nu s-a mai putut circula. Toţi colegii mei care au apucat să iasă cu camioanele din Spania nu se mai pot întoarce acum. Toate frontierele sunt blocate. Mi-au spus că poliţia franceză îi opreşte cu mult înainte de vamă şi le cere să rămână în parcări, ca să nu blocheze autostrăzile în apropierea graniţei cu Spania.

Oricum, se anunţă grevă şi în Franţa, pe data de 17 iunie", afirmă Alen Pătroiu, din Zaragoza, şofer de camion, care, deşi nu este în grevă, nu poate merge la lucru. Îngrijorat, el adaugă: "Dacă nu muncesc, firma îmi va plăti doar salariul de bază, 1.000 de euro, cam 35% din ce câştig de obicei, iar ratele mele lunare depăşesc cu mult această sumă".

Vitrinele magazinelor au rămas goale

Rafturile supermarketurilor se golesc de la o zi la alta, iar camioanele nu ajung la destinaţie, pentru a asigura livrarea mărfurilor. Mai multe fabrici au redus producţia sau chiar şi-au închis temporar porţile, aflându-se în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în absenţa materiei prime necesare.

Nu doar spaniolii au dat buzna în magazine pentru a se aproviziona, ci şi românii. "Cozi ca astea am mai prins doar de sărbători. Îmi aduce aminte de România, când stăteam la coadă la ouă şi ulei, când cumpăram pe cartelă, căci nu se găsea mâncare", mărturiseşte Maria S., din Tarragona, în timp ce împinge un căruţ plin ochi, într-un supermarket.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite