Şofer de tir pe mii de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă spaniolă a angajat 50 de camionagii români, care cutreieră autostrăzile Europei în lung şi-n lat Regulament de muncă strict, program după necesităţile firmei, sacrificiu

O firmă spaniolă a angajat 50 de camionagii români, care cutreieră autostrăzile Europei în lung şi-n lat

Regulament de muncă strict, program după necesităţile firmei, sacrificiu personal, totul pentru un salariu pe măsură: între 2.000 şi 5.000 de euro lunar.

Cunoscută în toată Europa, firma spaniolă de transporturi internaţionale Trota are 140 de angajaţi, dintre care 50 sunt români. Şoferii, rezidenţi în Lleida, comunitatea Catalunya, preferă această firmă pentru salariile bune şi contractele pe perioadă nedeterminată.

Bani pentru pensie

Valentin Mirea (57 de ani) este angajat la firma spaniolă de doi ani. A obţinut cu greu contractul şi petrece cu familia doar zece zile la şase săptămâni. El îşi consolează soţia amintindu-i de salariu şi de "banii albi, strânşi pentru zile de pensie".

Nu la fel de încântat este colegul său, Alen Pătroiu (33 de ani), din Bihor, angajat de opt ani la Trota. Alen este în Spania cu soţia, alături de care petrece o zi pe săptămână. "Costurile formalităţilor de angajare m-au lăsat fără economiile din ţară. A trebuit să fac din nou şcoala de şoferi în Spania, pentru că în 2000 permisul de conducere din România nu era recunoscut aici", se confesează românul.

Alen nu mai este aşa de entuziasmat de munca sa, ca la început: "Am realizat foarte mult, ce n-aş fi făcut nici într-o viaţă de om muncind în ţară, dar nu mă bucur de nimic. Nicio avere din lumea asta nu-mi poate plăti bucuria tinereţii, sacrificată pe drumurile Europei".

Firma nu angajează fără recomandare, indiferent de naţionalitate. Formalităţile durează mult, însă românii preferă un contract internaţional decât să lucreze în ţară.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite