Senatorul Viorel Badea nu le recomandă românilor să se întoarcă acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul pentru Europa și Asia, Viorel Badea a efectuat o vizită de trei zile în Spania, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai instituțiilor publice din Madrid, Alcala de Henares, Torrejon de Ardoz, Calatayud și Zaragoza, precum și cu ambadasorul României, Maria Ligor și cu membrii ai asociațiilor de români.

În vizita sa în localitatea Alcala de Henares, Viorel Badea le-a recomandat românilor să nu se întoarcă în țară.
”Românii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a reveni acasă. În momentul în care au un angajament sigur în România, ar putea să se întoarcă acasă. Dacă nu, este destul de dificil să le dau eu sfaturi dacă este mai bine în România decât în Spania. Nu îmi permit acest lucru”, a spus Badea.

Senatorul s-a declarat mulțumit de rezultatele acestor vizite și crede că pe viitor unele dintre problemele cu care se confruntă românii își vor găsi rezolvare. ”Față de Italia, oamenii politici spanioli sunt mult mai înțelepți. Și-au dat seama câtă bogăție înseamnă pentru țara lor să aibă o comunitate ca cea românească. În Italia unii oameni politici înțeleg să-și facă o campanie electorală pe seama conaționalilor noștri”, a spus Badea.

La final, senatorul le-a propus membrilor celor două federații de asociații românești FEDROM și FADERE să facă parte dintr-un corp de consultanță care să abordeze temele de interes major ale românilor din Italia și Spania. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite