S-a urcat pe acoperiş şi i-a ameninţat pe vecini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român a semănat panică într-un cartier din localitatea Alginet, aflată la 20 de kilometri de Valencia. Acesta s-a suit pe acoperişul unei clădiri situate pe strada San Martin şi i-a

Un român a semănat panică într-un cartier din localitatea Alginet, aflată la 20 de kilometri de Valencia. Acesta s-a suit pe acoperişul unei clădiri situate pe strada San Martin şi i-a ameninţat cu un cuţit pe locuitorii cartierului. Ba mai mult, a încercat să intre în diverse locuinţe, reuşind în final să pătrundă într-un apartament în care în acel moment nu se afla nimeni.

În urma sesizărilor făcute de cetăţeni, la faţa locului s-au prezentat trei agenţi de poliţie şi doi ai Gărzii Civile, care au încercat să îl potolească pe turbulent folosind şi un pistol electric. Până la urmă, acesta a fost reţinut, însă unul dintre poliţişti a fost rănit la genunchi.

Românul a fost imediat transportat la Spitalul Universitar de la Ribera unde s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Câteva ore mai târziu, el a fost eliberat, ceea ce a generat protestele localnicilor, temători pentru siguranţa lor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite