Revista presei spaniole, 7 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Ministrul muncii avertizează că şomajul creşte într-un ritm accelerat", titrează cotidianul naţional El Pais. Numai în luna aprilie, au rămas fără loc de muncă 37.542 de persoane, o

"Ministrul muncii avertizează că şomajul creşte într-un ritm accelerat", titrează cotidianul naţional El Pais. Numai în luna aprilie, au rămas fără loc de muncă 37.542 de persoane, o creştere de 1,6% faţă de luna martie. Celestino Corbacho, ministrul muncii, recunoaşte că rata şomajului va continua să urce până în luna august 2009.

"Se caută 25.000 de ingineri", scrie, de asemenea, ziarul El Pais. Pentru a acoperi deficitul de personal calificat din sectoarele telecomunicaţiilor şi noilor tehnologii, companiile selecţionează ingineri în afara graniţelor Spaniei. Ofertele de lucru se vor îndrepta către Venezuela, Peru, Columbia, Chile, România şi Republica Cehă. Se caută tineri ingineri, dispuşi să-şi continue formarea profesională încă doi ani în Spania şi cărora li se va asigura un loc de muncă după terminarea studiilor.

"Urcă dobânzile la creditele ipotecare", informează cotidianul Tribuna de Salamanca. Luna aprilie s-a încheiat cu o nouă majorare a dobânzilor interbancare, până la 4,82%. Implicit, ratele creditelor pentru locuinţe, vor creşte, în medie, cu 600 de euro anual. Pentru un credit de 150.000 de euro, pe o perioadă de 25 de ani, se va plăti lunar cu 50 de euro mai mult.

"Începe înscrierea elevilor în şcolile din Comunitatea Valenciană", scrie ziarul Las Provincias în ediţia pentru Valencia. Anul acesta, în atenţia Inspectoratului Şcolar sunt părinţii români, îndrumaţi să-şi înscrie copiii cu precădere în şcolile cu predare în limba valenciană, facilitând în acest fel o integrare reală a elevilor în comunitate. Limba valenciană este limba oficială a Comunităţii Valenciene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite