Revista presei spaniole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci minore au fugit dintr-un orfelinat, după ce au depus plângere la Garda Civilă că au fost maltratate, scrie pe prima pagină ziarul "El Pais". Fetele, cu vârste de 14 şi 15 ani, locuiau

Cinci minore au fugit dintr-un orfelinat, după ce au depus plângere la Garda Civilă că au fost maltratate, scrie pe prima pagină ziarul "El Pais". Fetele, cu vârste de 14 şi 15 ani, locuiau în centrul de minori Arcul Iris din Hornachuelos (Cordoba). Ele au mers la sediul Gărzii Civile, unde au declarat că educatoarele din orfelinat le-au bătut. Oamenii legii le-au lăsat să plece, în ciuda faptului că personalul centrului de minori anunţase deja dispariţia adolescentelor.

Comisia Naţională a Competenţei din Spania a găsit indicii că Movistar, Orange şi Vodafone s-au pus de acord, anul trecut, pentru a creşte preţul serviciilor telefonice, informează ziarul "El Mundo". Asociaţiile de consumatori au denunţat faptul că mărirea tarifelor a adus celor trei companii mai mult beneficiu decât taxând la minut, în loc de secundă. Reprezentanţii Movistar, Orange şi Vodafone neagă că s-au pus de acord pentru a creşte preţurile.

Ancheta Comisiei Generale a Poliţiei Judiciare desfăşurată împotriva mafiei ruse a scos la iveală date care pot afecta relaţiile între Spania şi Rusia, relevă pe prima pagină cotidianul "ABC". Poliţiştii au avut acces la convorbirile telefonice dintre capii bandei de crimă organizată ruse, arestată acum două luni, şi persoane din guvernul şi Armata Rusiei. Din conversaţii, reiese că mafioţii erau ajutaţi de politicieni şi militari. Banda se ocupa cu traficul de droguri şi de carne vie.

Partidul Socialist (PSOE) doreşte să dea drept de vot imigranţilor care trăiesc legal în Spania, informează "Cadena Ser". Socialiştii vor aproba o rezoluţie pentru ca guvernul să faciliteze dreptul de vot al străinilor la alegerile din 2011. PSOE vrea să demonstreze că sprijină integrarea imigranţilor, extinzând drepturile lor. Voturile străinilor pot fi decisive în viitoarele alegeri, în special în Comunitatea Madridului şi Barcelona, unde trăiesc câteva zeci de mii de români.

În primul trimestru al acestui an, 1.182 de imigranţi au cerut consultanţă juridică Guvernului din localitatea valenciană Sagunto, potrivit ziarului "Las Provincias". Anul trecut, la serviciile juriştilor au apelat în total 4.610 străini. Primăria oraşului a aprobat o amplificare a serviciului de consiliere a imigranţilor, care constă în sprijinirea acestora în cazul în care au nevoie să realizeze o procedură legală precum obţinerea permiselor de reşedinţă şi de lucru. De asemenea, timpul acordat consultanţelor juridice a crescut cu 20 %.

Românii şi bulgarii care lucrează pe cont propriu nu doresc să se întoarcă în ţările de origine, informează ziarul "Norte Castilla". În Castilla şi Leon trăiesc 156.000 de imigranţi, dintre care 7.360 lucrează ca autonomi. Dintr-un studiu realizat de Universitatea din Valladolid reiese că românii şi bulgarii care lucrează pe cont propriu sunt cei mai integraţi în societatea spaniolă. Majoritatea imigranţilor se declară optimişti şi susţin că nu doresc să se întoarcă în ţările din care provin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite