Revista presei spaniole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Criza afectează turismul printr-o cădere puternică a cererii interne" titrează cotidianul naţional "ABC", pe prima sa pagină. Unul dintre stâlpii tradiţionali ai economiei spaniole,

"Criza afectează turismul printr-o cădere puternică a cererii interne" titrează cotidianul naţional "ABC", pe prima sa pagină. Unul dintre stâlpii tradiţionali ai economiei spaniole, turismul, a început să scadă la capitolul încasări într-un mod dramatic, după cum reiese dintr-un studiu realizat de compania Exceltur. Latura opusă o constituie companiile de zbor tip low-cost, care au înregistrat o creştere de 21,3% faţă de anul trecut, adică aproximativ 13.700.000 de pasageri care au călătorit în Spania.

"Altă înfruntare între români şi bulgari", relevă ziarul "La Opinion de Zamora". Certurile dintre români şi bulgari au început să îngrjoreze autorităţile locale ale oraşului Benavente, provincia Zamora. După cele două încăierări registrate în doar două luni, ultima având loc în weekendul trecut, luni seara a avut loc alt accident. Un grup de bulgari au distrus maşina unui român din localitate cu bâte de baseball, în doar câteva minute.

"Berlusconi are imunitate diplomatică" informează ziarul "El Pais". Senatul italian a aprobat marţi o lege prin care primul ministru italian va dispune de imunitate pe toată durata mandatului său. Opoziţia l-a acuzat pe Berlusconi de crearea unei legi pe gustul său, pentru a scăpa de cazurile împotriva lui, cum ar fi cel de mituire a avocatului englez David Mills. Berlusconi nu a vrut ca avocatul să dezvăluie informaţii despre două firme ale sale, în decursul a două procese la care a participat ca martor.

"Străinii cu contracte din Aragon au atins numărul de 84.110 persoane în luna iulie, ceea ce presupune o creştere de 18,3% într-un an" semnalează jurnalul "Aragon digital". Din totalul celor 84.110 de imigranţi cu contract de muncă, aproximativ jumătate fac parte din ţări care aparţin UE. Astfel, românii se află pe primul loc (25.949), urmaţi de marocani (9.221), ecuadorieni (7.778) şi columbieni (4.997). Pe de altă parte, bărbaţii sunt cei care predomină, cu un număr de 53.657 de persoane, restul de 29.761 fiind femei.

"Persoanele cu salariu mic vor primi ajutor de la Fondul Solitar", titrează cotidianul valencian "La Razon". Astfel, de această oportunitate se vor bucura muncitorii care vor câştiga mai puţin de 1.400 de euro pe lună. Astfel, ei vor trece automat la Fondul Solitar, care le vor oferi o pensie mai mare decât cea care le corespundea, conform salariului. Prin acest nou model de lege, se vor putea pensiona şi muncitorii independenţi, precum menajerele, şoferii particulari, agricultorii, etc.

"Nu vreau să pierdem tradiţiile ţigăneşti", titrează ziarul "La Rioja". Asociaţia de Promovare a Ţiganilor din La Rioja îi ajută pe copiii ţiganilor din regiune să ajungă la nivelul şcolarilor de vârsta lor. Ana Isabel, membră a asociaţiei a declarat: "Lucrăm foarte mult cu familiile. Problema principală pe care o întâlnim în rândul etniei rrome este aceea că familiile nu au înţeles că, pentru a opta pentru un loc de muncă decent, copiii lor au nevoie de note bune şi de un nivel de studii pe care nu l-am avut până acum".

"S-au descoperit resturile uni copil imigrant", relevă jurnalul "El Periodico de Aragon". Resturile umane, aflate într-un stadiu avansat de descompunere, găsite recent pe o plajă din Malaga, corespund unui copil, posibil imigrant african, cu o vârstă aproximativă de patru ani. Garda Civilă a anunţat că este posibil ca minorul să fi murit într-o barcă de tipul celor cu care încearcă africanii să intre în Spania şi apoi să fi fost aruncat în mare.

"Locuitorii din Insulele Canare nu mai vor muncitori străini", subliniază cotidianul "ABC Canarias". Un studiul al Consiliului Economic şi Social din insule (CES) a anunţat creşterea numărului de persoane autohtone care cred că nu mai este nevoie de muncitori imigranţi în arhipelag. Conform unor datelor CES, procesul de imigrare este considerat a fi a treia problemă importantă cu care se confruntă spaniolii, după şomaj şi economie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite