"Protejăm românii de sosirea altor imigranţi"
0Ambasadorul Spaniei la Bucureşti explică motivele pentru care ţara sa a limitat, printr-un moratoriu, accesul emigranţilor din România şi Bulgaria pe piaţa muncii. Moratoriul reprezintă interdicţia, impusă cetăţenilor din cele două ţări, de a lucra liber, din momentul în care acestea au intrat în Uniunea Europeană.
Acest decret de lege interzice cetăţenilor din cele două state dreptul la muncă timp de doi ani pe teritoriul Spaniei, chiar dacă le conferă dreptul de rezidenţă. Moratoriul va rămâne în vigoare în forma actuală până la sfârşitul anului, urmând ca de la 1 ianuarie 2009 să fie rediscutat.
“Nu ar fi bine ca românii să continue să vină în număr foarte mare în Spania. Înainte de 2007 aveam deja o comunitate foarte mare de români şi pentru cei de acolo era îngrijorător”, explică Excelenţa sa, ambasadorul Spaniei la Bucureşti, Juan Pablo Garcia-Berdoy Y Cerezo.
Adevărul - De ce a decis statul spaniol implementarea moratoriului pentru români şi bulgari?
Cerezo - Moratoriul are un efect benefic. Dorim astfel să controlăm, nu să limităm dorinţa românilor de a munci în Spania. Trebuie înţeles că moratoriul nu reprezintă o interdicţie. Este doar un dispozitiv tehnic pentru a controla şi a apăra o piaţă care are o comunitate de români foarte puternică. Guvernul spaniol, împreună cu sindicatele şi patronatele, studiază ce se va întâmpla după 2009. Dar eu cred că în primul rând trebuie protejaţi cei care se află deja acolo.
Şi emigranţii resimt criza economică
Cum va evolua piaţa muncii după 2009?
E prea devreme pentru a face o prognoză exactă. Dar două aspecte sunt clare. Şomajul a crescut în Spania şi asta afectează inclusiv emigranţii. Dacă vor continua să vină şi alţi emigranţi, şomajul va creşte şi mai mult, afectându-i în special pe români pentru că cei mai mulţi dintre ei lucrează în domeniul construcţiilor, unul dintre cele mai afectate. Statul încearcă să atenueze impactul acestor schimbări de ordin economic asupra societăţii, inclusiv asupra emigranţilor. Chiar dacă românii sunt foarte flexibili, capabili, au capacitatea de a rezolva situaţiile dificile şi sunt foarte bine pregătiţi pentru schimbările economice, resimt criza economică.
Ce se întâmplă cu românii care muncesc ilegal în Spania?
Faptul că nu au contracte şi muncesc „la negru” este responsabilitatea lor, nu a noastră. Cred că unii vin pentru o perioadă scurtă şi consideră că nu e necesar să aibă acte. Angajatorul are responsabilitatea de a-i face contract de muncă, pentru că pedepsele sunt aspre. În acest sens începem un dialog bilateral cu Inspecţia de muncă din România pentru a semna un acord.
Am făcut un program PHARE cu România pe segmentul muncii şi dorim să construim pe viitor o relaţie foarte puternică în această direcţie.
Dacă aţi fi preşedintele României, ce aţi schimba în sistemul românesc şi ce aţi face pentru a atrage românii în ţară?
În primul rând, trebuie să existe continuitate la nivel legislativ. Este greşit ca legislaţia să se schimbe de fiecare dată când intervin schimbări la nivel de conducere.Apoi, e foarte important ca informaţiile să ajungă la comunităţile de români din străinătate. Trebuie conştientizată importanţa instituţiilor sanitare şi de învăţământ. Acestea sunt esenţiale şi trebuie consolidate.
E un proces lung şi complicat. Chiar dacă acum s-a îmbunătăţit situaţia, mai e nevoie de eforturi. Cei din conducere trebuie să conştientizeze că salariul nu este cel mai important aspect, ci şi calitatea vieţii muncitorilor şi a familiilor acestora. Lipsa de structură în România este cel mai mare deficit. Când spun structură, mă refer la firmele care sunt capabile de a oferi un viitor profesionist pentru muncitori, nu numai un loc de muncă.
România oferă multe posibilităţi
Când va ajunge economia românească la maturitate?
Cred că în scurt timp, pentru că aveţi profesionişti. Sunteţi în clubul ţărilor cu creşteri economice mari, aveţi bogăţii naturale, ceea ce vă oferă multe oportunităţi.
Aşadar, ce îi sfătuiţi pe românii de acolo? Să se întoarcă pentru că situaţia se va îmbunătăţi aici sau să rămână acolo?
Eu cred că cei care au un loc de muncă s-au integrat în societate, ar trebui să rămână acolo. Cei care nu au contract de muncă au dificultăţi economice, ar trebui să se întoarcă pentru că li se oferă mai multe oportunităţi aici. Probabil unii se gândesc că salariile nu sunt la fel de mari şi preferă să trăiască din ajutorul de şomaj. Dar trebuie să îşi gândească viitorul pe termen lung. Astfel îşi vor da seama că le va fi mai bine în ţară.

Un dezavantaj al României este birocraţia excesivă. Limitează atractivitatea ţării din punct de vedere economic.

Juan Pablo Garcia-Berdoy Y Cerezo,
ambasadorul Spaniei în România