Patrule nocturne de spanioli, împotriva ţiganilor necivilizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii unui cartier din Alicante au împânzit zona rezidenţială cu afişe, prin care cer mobilizarea generală împotriva unor ţigani originari din România care i-au adus la disperare.

Locuitorii unui cartier din Alicante au împânzit zona rezidenţială cu afişe, prin care cer mobilizarea generală împotriva unor ţigani originari din România care i-au adus la disperare. Aceştia afirmă că nu pot dormi noaptea, din cauza gălăgiei unui grup de aproximativ 100 de persoane, care îşi aşează corturile în parcările din cartier.

Pe lângă tulburarea liniştii publice, ţiganii mai sunt acuzaţi că aruncă gunoaiele pe jos şi îşi satisfac nevoile pe stradă. "Au ocupat diverse străzi din cartier. Dorm la intrarea în pasaje, fac gălăgie, ascultă muzică la un volum deranjant şi îşi fac nevoile pe stradă. Noaptea îşi pun corturile în parcare, iar dimineaţa şi le strâng. Imigranţii au drepturi, dar au şi obligaţii", scrie pe afişele lipite în tot cartierul.

Nemulţumiţi că numeroasele plângeri la poliţie au rămas fără rezolvare, rezidenţii cartierului Juan XXIII, au decis să-şi facă singuri dreptate. Ei avertizează că vor forma patrule care să vegheze, pentru ca ţiganii să nu le mai creeze disconfort.

Unii locatari se declarau ieri sceptici că acţiunea lor va avea rezultate, crezând că, de această dată, poliţia îşi va face simţită prezenţa. "Cu siguranţă, poliţia va interveni pentru a evita ca noi să patrulăm. Deocamdată, când îi sunăm pentru că sunt probleme, poliţiştii nu apar", au afirmat ei pentru ziarul "Las Provincias".

Preşedintele asociaţiei de locatari din cartier, Manuel Medina, a afirmat că speră ca lucrurile să se rezolve pe cale amiabilă, fără violenţă, îndemnând la respect reciproc din partea celor două tabere.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite