Palma de Mallorca : 23 de români pleacă la muncă în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi români au părăsit, miercuri, barăcile din Can Angeli, Palma de Mallorca, şi au plecat să muncească în România. , Monica Moldovan, mediatoarea socială Ibsalut pentru imigranţii

Mai mulţi români au părăsit, miercuri, barăcile din Can Angeli, Palma de Mallorca, şi au plecat să muncească în România. , Monica Moldovan, mediatoarea socială Ibsalut pentru imigranţii din Est, din cadrul instituţiei publice Ibiza Salut şi angajata centrului de sănătate Camp Redo, Isabel Sanchez, în colaborare cu Ambasada României în Spania şi Crucea Roşie au iniţiat un proiect pilot, unic în Spania.

"Este un program nou, care va servi de exemplu autorităţilor din alte comunităţi, în special cea a Madridului, unde foarte mulţi români trăiesc în condiţii precare", a explicat Manuel Camara, directorul general pe probleme de Imigraţie, din cadrul Guvernului Balear.

Prin intermediul proiectului, românii care trăiesc în barăci şi nu au nicio sursă de venit sunt ajutaţi să se întoarcă în ţara de origine. Guvernul României a oferit compatrioţilor, prin intermediul Ambasadei, locuri de muncă în agricultură şi ca măturători, cu un salariu de 200 de euro lunar.

"România are nevoie de mână de lucru, datorită noilor condiţii economice", a declarat Cătălin Boicu, ataşatul pe probleme de muncă şi sociale din cadrul Ambasadei României la Madrid.

Trăiau în condiţii mizere

În localitatea Can Angeli, mai mult de 30 de persoane trăiau în condiţii mizere, în barăci fără curent electric şi fără apă potabilă. Majoritatea sunt de etnie rromă. Cu toate că mulţi dintre ei sufereau de afecţiuni cronice, nici unul nu beneficia de asistenţă medicală.

Pentru a supravieţui, adunau fier vechi, pe care îl vindeau firmelor de reciclare. Deoarece cu banii câştigaţi abia trăiau de pe o zi pe alta, 23 de români au acceptat locurile de muncă oferite de Ambasadă. Restul persoanelor care trăiau în Can Angeli au plecat în alte localităţi spaniole, pentru a-şi căuta de muncă în agricultură.

Primăria din Palma de Mallorca a demolat, ieri, 11 barăci. "Nimeni nu trăieşte de plăcere în astfel de condiţii. Barăcile au fost demolate, dar înainte a fost rezolvată problema acestor oameni", a afirmat Eberhard Grosske, consilier pe probleme sociale din cadrul Primăriei. IbSalut va urmări situaţia românilor care s-au întors în ţară pentru a stabili eficienţa noului proiect.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite