Pâine ca-n Ardeal, la Zaragoza

Un întreprinzător din Zaragoza vinde pâine şi produse de patiserie făcute de români "Cuptor de aur nu avem, dar avem pâine ca acasă." În patiseria unui spaniol din centrul oraşului

Un întreprinzător din Zaragoza vinde pâine şi produse de patiserie făcute de români

"Cuptor de aur nu avem, dar avem pâine ca acasă." În patiseria unui spaniol din centrul oraşului Zaragoza se vinde pâine făcută după o reţetă ardelenească.

În centrul oraşului Zaragoza, patiseria lui Nino, un spaniol cucerit de gusturile tradiţionale româneşti, are peste zece angajaţi români. De patru, respectiv doi ani, produsele sunt vândute de Maria Pleş (26 ani), din Săcel, şi Emilia Anca (21 ani), din Cluj.

Mirosul de pâine caldă, ca în România, atrage clienţii de la primele ore ale dimineţii, până seara târziu. Maria îşi aminteşte: "Un prieten român i-a dat lui Nino o bucată de pâine de-a noastră, cu roşii şi brânză. De atunci, spaniolul n-a mai avut linişte. A pus afişe pe stâlpi prin oraş pentru angajare de personal. Singura condiţie, să ştie să facă pâine ca la românii de la Braşov."

Reţeta succesului este pâinea albă, ardelenească, rotundă, caldă şi rumenă, făcută într-o brutărie din Actur, un cartier mărginaş din oraş. În brutărie lucrează alţi şase români. În patru ani, aşa de mult s-au obişnuit spaniolii cu produsele româneşti, încât patronul şi-a deschis şase magazine în cartierele importante din oraş. "În toate se vinde pâine făcută de brutarii români, cam 50 - 100 de pâini zilnic. Poate nu vi se pare mult, dar înmulţit cu şase înseamnă o cifră importantă", spune Emilia.

Bucătăria de acasă, în patiseria lui Nino

Brutarii îşi amintesc cum se adunau românii la cuptoarele din ţară, când mirosea a pâine caldă. "Pâinea aici se coace după normele Uniunii şi dacă lipseşte cuptorul, adică nu-i coaptă la ţest cu foc, există o oarecare deosebire," precizează Emilia, care este doar de un an în firmă.

"Ne-am adus în Spania familia sau rudele, iar fiecare s-a priceput la ceva", intervine Maria, care se gândeşte că au şi produse de cofetărie, care trec toate prin mâinile Danei, o româncă pricepută care face minunăţii de prăjituri şi plăcinte, de ştrudele şi eclere: "Aş fi încercat să-l ispitesc pe patron cu nişte plăcinte ca pe la noi, dar ingredientele sunt prea scumpe. Nimic din ce e gustos ca la români nu se face cu economie", mărturiseşte Dana.

Atât patronul, cât şi angajaţii sunt mulţumiţi de afacere, deşi salariul este de 750 de euro, iar programul - de aproximativ zece ore pe zi. "Uşa localului se închide când pleacă ultimul client, seara după ora 21.00", spune Emilia.

Primul lucru învăţat de ea a fost să zâmbească des, apoi totul a venit de la sine. "Doar nimeni nu-i întrece pe români când e vorba de hărnicie şi pricepere. Nu doar pâinea românească a fost preferată, ci şi lucrătorii", concluzionează Emilia.