Pădurari români, în luptă cu flăcările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pădurari români,  în luptă cu flăcările
Pădurari români, în luptă cu flăcările

Temperaturile foarte ridicate au aprins numeroase păduri din Peninsula Iberică. Înarmaţi cu extinctoare şi cu unelte de săpat, cinci pădurari români din Tarragona au luptat împotriva focului care a mistuit hectare întregi de pădure.

Cei cinci compatrioţi au fost angajaţi ca lucrători forestieri în apropiere de Tarragona. Săptămâna trecută, ei au fost surprinşi de un incendiu puternic într-o zonă cu vegetaţie uscată. „Ne-am trezit în toiul zilei că ne năpădeşte un nor mare de fum. Focul a ajuns rapid la mai puţin de 50 de metri de locul în care lucram noi“, spune pădurarul român Mircea Ilaş (40 de ani), originar din Putna.

Incendiile puternice din provincia Tarragona, cele mai violente din ultimii ani, i-au luat prin surprindere pe pădurarii români aflaţi la muncă în mijlocul pădurii de la Horta de Sant Joan.

Intervenţia pompierilor a fost rapidă, însă a durat foarte mult, din cauza intensităţii flăcărilor, iar cei cinci români, angajaţi la o firmă catalană de lucrări forestiere, au fost nevoiţi să-şi întrerupă activitatea timp de câteva zile.

Focul poate înainta rapid 400 de metri

Din cauza pericolului ridicat de incendii, în perioada 15 iunie-15 septembrie, activităţile desfăşurate în păduri se realizează numai cu autorizaţii speciale şi cu un extinctor mereu la îndemână. În condiţiile de „3X3“ (temperatură de peste 30 de grade Celsius, umiditate sub 30% şi vânt de peste 30 de kilometri pe oră) se interzice orice tip de activitate a lucrătorilor forestieri în pădure.

„Deşi pompierii s-au mişcat destul de repede, în pădurile uscate din zona Penedes, focul se extinde cu rapiditate. În 10 minute poate înainta şi 400 de metri“, povesteşte Mircea, care lucrează în pădurile Spaniei de peste doi ani.

Echipajele terestre şi aeriene au muncit din greu, timp de mai multe zile, pentru a putea stăpâni flăcările. Cinci dintre pompieri şi-au pierdut viaţa în lupta cu focul.

Şanţuri late şi diguri de pământ

Speriaţi de izbucnirea mai multor incendii în apropierea zonelor în care locuiau, oamenii au apelat la serviciile pădurarilor români pentru a izola focul şi pentru a crea o barieră de pământ împotriva acestuia. Au fost săpate şanţuri şi s-au realizat numeroase diguri de pământ şi de nisip menite să ţină flăcările la distanţă de locuinţele oamenilor.

„În mod normal, primăriile ar fi trebuit să ia aceste măsuri în iarnă sau în primăvară, nu acum, în toiul verii, când deja oamenii au fost afectaţi“, spune Mircea.

image
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite