PDL şi-a înfiinţat o reprezentanţă la Castellon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ideea înfiinţării unei filiale a Partidului Democrat Liberal în Castellon a apărut în urmă cu aproximativ un an. "Cei 300 de membri ai acestei formaţiuni politice proveneau din Castellon,

Ideea înfiinţării unei filiale a Partidului Democrat Liberal în Castellon a apărut în urmă cu aproximativ un an. "Cei 300 de membri ai acestei formaţiuni politice proveneau din Castellon, fiind înregistraţi la Primăria Sectorului 1, din Bucureşti", afirmă deputatul PDL, William Brânză.

Duminică, 20 aprilie, 25 de membri ai partidului, printre care şi deputatul Brânză, s-au întâlnit în Castellon pentru a semna actul de constituire a organizaţiei şi pentru a alege preşedintele.

"Numărul mare al românilor rezidenţi în Castellon şi afiliaţi la PDL în România a condus la decizia de a înfiinţa această organizaţie din Spania", a declarat Daniel Ioniţă, preşedintele interimar al PDL din Castellon. "Formaţiunea politică reprezintă interesele Partidului Democrat Liberal şi nu are nicio legătură cu Partidul Popular din Spania".

Preşedintele interimar spune că rolul acestei formaţiuni este realizarea unei mai bune legături între politicienii din România şi românii din Castellon. "De asemenea, prin intermediul organizaţiei, dorim să avem o mai bună legătură cu partidele politice locale, în vederea soluţionării problemelor de natură socială cu care se confruntă românii din provincie", subliniază Daniel Ioniţă.

În funcţiile de prim-vicepreşedinţi interimari au fost învestiţi Nicolae Mocanu, preşedintele Asociaţiei Românilor din localitatea Onda, provincia Castellon, şi Adelin Condrache, cunoscut întreprinzător român din Castellon.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite