Oferă 15% din salariu celui care îi găseşte o slujbă!
0Cu un anunţ ingenios la mica publicitate, un român şomer din Pamplona a captat interesul presei spaniole. Pentru a atrage atenţia angajatorilor, Dragoş Cristian Coman (35 de ani), rezident în oraşul Pamplona şi şomer de opt luni, a apelat la o soluţie inedită.
El promite că oferă comision din salariul pe care îl va încasa celui care îi găseşte un loc de muncă. Românul a apelat la rubrica de mică publicitate din ziarele locale, alegând cel mai vizibil tip de anunţ, scris cu alb pe fond negru. Dragoş precizează că va da 15% din salariul său, timp de şase luni, celui care îi va oferi un loc de muncă.
Multă reclamă, dar nicio ofertă
Bărbatul a ales această soluţie pentru a se evidenţia din mulţimea solicitanţilor de locuri de muncă din rubrica de mică publicitate.
Iniţiativa românului a dat roade şi, în mai puţin de o săptămână, jurnaliştii l-au asaltat, începând chiar cu cei de la ziarul în care şi-a publicat anunţul. Zilele trecute, postul tv local ETB2 a realizat un reportaj despre Dragoş, iar ieri, românul a fost prezent în studioul postului spaniol naţional Antena 3. Astăzi, el este invitat la postul de radio Nacional.
Cu toate acestea, deşi primul anunţ a apărut acum 10 zile, bărbatul nu a primit nicio ofertă concretă. „Sunt dezamăgit. S-a făcut atâta publicitate şi degeaba. Am primit câteva apeluri telefonice, dar evazive. Nimic concret. Am umplut doar coloanele de ştiri ale presei, însă nu vreau să îmi pierd speranţa” mărturiseşte Dragoş.
„E criză, nu avem de lucru“
Originar din Bucureşti, Dragoş a ajuns în Spania în noiembrie 2007, împreună cu prietena sa, Roberta Vîlceanu-Creangă (34 de ani).
În România câştigau bine, în jur de 1.000 de euro fiecare, dar au vrut o viaţă nouă. Împreună cu Roberta, Cristian a locuit în Valencia şi Malaga, iar acum s-a stabilit în oraşul Pamplona, Comunitatea Navarra. Cristian şi-a găsit de lucru la depozitul unui lanţ de cofetării din Sarriguren, iar prietena sa, la un magazin din Casco Antiguo de Pamplona.
La scurt timp, criza economică i-a afectat direct pe cei doi. Bărbatul a intrat în şomaj şi, timp de opt luni, a fost refuzat de toate firmele la care a depus CV-uri, de fiecare dată, cu aceleaşi cuvinte: „E criză, nu avem de lucru“. Săptămâna trecută, Roberta a fost anunţată că va intra şi ea în şomaj.