Numărul săracilor din Spania a crescut cu 50 %

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza economică a generat o creştere de până la 50% a numărului de persoane fără adăpost din Spania. Numai până la sfârşitul lunii iunie, organizaţia de ajutor social Caritas epuizase

Criza economică a generat o creştere de până la 50% a numărului de persoane fără adăpost din Spania. Numai până la sfârşitul lunii iunie, organizaţia de ajutor social Caritas epuizase fondurile destinate pentru întregul an.

“Situaţia economică în care se află Spania a favorizat apariţia de noi săraci. În prima jumătate a anului a fost cheltuită, în acţiuni de caritate, suma de 150.000 de euro.

A fost necesar să mărim fondurile propuse pentru anul acesta”, a declarat directorul Caritas, Aselmo Ruiz. Majoritatea persoanelor care a cerut ajutorul organizaţiilor sanitare sunt imigranţi care, înainte de criza economică, se stabiliseră în Spania şi aveau locuri de muncă.

“Străinii sunt primii care au fost afectaţi de scăderea nivelului de trai şi au rămas fără locuri de muncă, în special românii care lucrau în construcţii. Mulţi dintre ei au ajuns să doarmă pe stradă sau au fost nevoiţi să se întoarcă în ţara de origine”, a mai afirmat Ruiz.

Majoritatea celor care au solicitat ajutorul organizaţiei Caritas sunt persoane între 30 – 50 de ani. “Spre deosebire de anii anteriori, în 2008 au ajuns în centrele noastre imigranţi care au studii şi au dus o viaţă normală.

Până la începutul anului, majoritatea celor care ne cereau ajutorul erau persoane dependente de droguri şi alcool”, a mai spus directorul Caritas. 

Se preconizează că, în anul urmator, criza economica va continua, motiv pentru care vor fi deschise toate adăposturile şi cantinele pentru săraci din marile oraşe ale Spaniei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite